POSA
Home Administrare flote Anvelope Întreținerea vehiculelor electrice. Costuri reduse, dar și noi provocări

Întreținerea vehiculelor electrice. Costuri reduse, dar și noi provocări

La prima vedere, întreținerea vehiculelor electrice este mai ieftină decât cea a mașinilor termice. Dar acest cost important pentru flotele auto prezintă și noi provocări legate de uzura specifică a anumitor piese și de operațiuni mai numeroase în service.

Întreținerea vehiculelor electrice oferă avantaje economice incontestabile în comparație cu mașinile termice. Datorită absenței unor consumabile, precum uleiul și filtrele, costul scade la aproape jumătate. Cu toate acestea, apar noi provocări, în special în ceea ce privește uzura anvelopelor și a unor piese din sistemul de frânare.

„Există mult mai puțină uzură la frîne, care sunt mai puțin solicitate datorită frânării regenerative, dar, odată cu creșterea kilometrajului, vedem apariția unor probleme la etrier”, spune Antony Alves, lider tehnic la Norauto Franța, citat de publicația flotauto.com. Din cauza utilizării reduse, frânele nu se mai încălzesc suficient pentru a preveni acumularea condensului.

Vești mai puțin bune vin și în ceea ce privește uzura anvelopelor. Specialiștii spun că, pe baza informațiilor obținute din țările nordice, unde vehiculele electrice sunt mai răspândite, anvelopele au o durată de viață cu 20% mai mică, pentru o gamă echivalentă, comparativ cu un vehicul termic.

”Greutatea mare a vehiculelor electrice, combinată cu un cuplu motor ridicat la pornire, are o influență asupra trenului de rulare, fie că este vorba de articulații sferice, brațe de suspensie, tije, bare stabilizatoare”, arată Antony Alves. Acesta adaugă că anumite operații, precum înlocuirea articulațiilor sferice de direcție, devin din ce în ce mai frecvente în service-uri.

Confruntate cu această uzură a trenului de rulare, unele service-uri din Franța au reintrodus practica, aproape dispărută, a testului rutier în protocolul de întreținere, pentru a detecta problemele de comportament sau zgomotele care provin de la echipamentul de rulare. Acest test are un rol preventiv: de a menține siguranța vehiculului și de a evita imobilizarea ulterioară a acestuia. Mai ales că timpul de obținere a pieselor de schimb s-a prelungit semnificativ. Iar din acest punct de vedere, nici vehiculele electrice nu face excepție.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

BEI acordă noi finanţări pentru România, inclusiv pentru Autostrada A7 Moldova

De ce mașinile galbene se vând mai bine pe piața second hand?

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

vehicul
Administrare floteService

Înlocuirea flotelor auto: Când reparăm și când cumpărăm un vehicul nou?

Repararea unui vehicul salvează compania de cheltuiala inițială majoră pe care o...

mecanicul
Administrare floteService

Cine e cel mai bun mecanic din România? Au început înscrierile la concursul Mecanicul Anului 2026

S-au deschis înscrierile la cea mai așteptată competiție din industria reparațiilor auto...

mașina
Service

Cum îți poți distruge mașina după vacanță dacă ignori aceste 5 semne de uzură

La revenirea din concediu, revizia și întreținerea mașinii sunt pași esențiali pentru...

șamponul auto
Service

Cum folosești corect șamponul auto pentru o spălare eficientă: 7 recomandări practice

Spălarea mașinii pare o operațiune simplă, însă folosirea incorectă a produselor sau...