Advertisement

rovinietă
Home Miscellanea Financiar Guvernul discută schimbările pentru rovinietă. Cazul autoturismelor și utilitarelor ușoare

Guvernul discută schimbările pentru rovinietă. Cazul autoturismelor și utilitarelor ușoare

Guvernul va discuta, astăzi, proiectul de lege privind modificarea modului de calcul pentru rovinietă, în baza principiului ”Poluatorul plătește”. Măsura, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026, este asumată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi, ca atare, nu poate fi evitată. Propunerile inițiale ale Ministerului Transporturilor vizau o creștere cu aproximativ 40% pentru autoturismele și utilitarele ușoare de marfă Euro VI.

Potrivit proiectului de lege inițiat de Ministerul Transporturilor, tariful rutier stabilit în funcție de perioada parcursă pe rețeaua de drumuri de interes național va fi reprezentat de rovinietă, aplicabilă tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care sunt folosite pe această rețea, concepute şi construite pentru transportul de persoane și pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone.
Rovinieta se va aplica în funcţie de categoria vehiculului, de clasa de emisii poluante (EURO) și de durata de utilizare a reţealei de drumuri naţionale din România, care cuprinde durata de parcurs, precum şi durata de staţionare.

Conform propunerilor, în cazul autoturismelor, rovinieta va fi achitată tot în funcție de timp (o săptămână, o lună, un an), însă va fi diferențiată în funcție de norma de poluare a mașinii.

Noua rovinietă și principiul „Poluatorul Plătește”

Configurația schemei tarifare pentru noua rovinietă se va întemeia pe principiul „Poluatorul Plătește” („Polluter Pays Principle”), ceea ce înseamnă că tariful cel mai avantajos din punct de vedere economic va fi aplicat în cazul vehiculelor al căror motor este cel mai nepoluant, producând așadar cel mai scăzut nivel de emisii în raport cu Clasa Euro în care se încadrează.

Drept urmare, vehiculele din clasa Euro VI vor face obiectul celor mai scăzute tarife; vehiculele din clasa Euro V vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul clasei Euro VI; vehiculele din clasa Euro IV vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul clasei Euro V; vehiculele din clasele de emisii Euro III, Euro II și Euro I vor face obiectul unor tarife care cresc în mod progresiv.

De exemplu, propunerile Ministerului Transporturilor prezentate în luna martie vizau o creștere a valorii rovinietei cu valabilitate de 1 an, pentru autoturismele Euro VI, de la 28 de euro în prezent, la 38,98 de euro în 2026. Ulterior, nivelul acesteia va urca, gradual, la aproximativ 46,47 euro în 2035.

Pentru autovehiculele comerciale ușoare de marfă Euro VI, nivelul taxei de drum cu valabilitate de 1 an ar putea crește de la 96 de euro în prezent, la 133,64 de euro. Ulterior, și nivelul acesteia va urca, gradual, la aproximativ 159,34 euro în 2035.
De precizat că valoarea rovinietei va fi aprobată prin Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii.

Plata și emiterea

Proiectul mai prevede că rovinieta pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, categorie în care intră autoturismele, și pentru autovehiculele de transport de marfă mai mici de 3,5 tone, se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale și este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni.

Tariful zilnic nu depășește 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depășește 12% din tariful pentru 12 luni, tariful lunar nu depășește 19 % din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe două luni nu depășește 30% din tariful pentru 12 luni.
Achitarea și emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilității acesteia.

În situația în care nu pot fi furnizate date privind încadrarea în clasa de emisii poluante, vehiculul se încadrează în clasa de emisii Euro 0.
Înregistrarea în format electronic a informaţiilor privind achitarea rovinietei, gestiunea datelor privind vehiculele pentru care acesta a fost achitat, monitorizarea şi controlul achitării rovinietei prin intermediul mijloacelor tehnice se va face printr-un sistem informatic, care va fi denumit generic SER.

Perioada de valabilitate a rovinietei începe de la ora 0:00 a primei zile şi expiră la ora 24:00 a ultimei zile din perioada pentru care a fost achitată. Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informaţiilor privind achitarea rovinietei în baza de date a SER şi expiră la ora 24:00 a ultimei zile a duratei pentru care acesta a fost achitată.

Excepții de la plată pentru rovinietă

Potrivit proiectului, sunt exceptate de la plata rovinietei următoarele categorii de vehicule:

a) deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de:
– unităţile Ministerului Apărării Naţionale;
– unităţile Ministerului Afacerilor Interne;
– unităţile Serviciului Român de Informaţii;
– unităţile Serviciului de Informaţii Externe;
– unităţile Serviciului de Protecţie şi Pază;
– unităţile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;
– Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia;
– serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgentă, reglementate prin OG 88/2001;
– Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi subunităţile acesteia;
– Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
– Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;

b) prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte;

c) folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate.

d) autorizate pentru efectuarea transportul şcolar.

e) tip ambulanţă detinute de autoritati/entități publice.

Pe de altă parte, la intrarea în vigoare a legii, va înceta exceptarea vehiculelor istorice de la obligația de plată a rovinietă și a tarifului de trecere. Drept urmare, CNAIR va elimina în mod automat aceste vehicule din baza de date a ”Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate”.

Păstrarea valabilității

Potrivit proiectului, în cazul schimbării utilizatorului vehiculului, rovinieta îşi păstrează valabilitatea. Totodată, în cazul vehiculelor înmatriculate în România, la schimbarea numărului de înmatriculare, rovinieta îşi păstrează valabilitatea în condiţiile în care în baza de date a autorităţii de înmatriculare din România este operată modificarea. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor asigură, pe bază de protocol, accesul zilnic al CNAIR la baza de date privind schimbarea numerelor de înmatriculare ale vehicululelor înmatriculate în România.

În cazul înmatriculării vehicului într-o altă țară, rovinieta îşi păstrează valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris CNAIR cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare în vederea operării modificării în baza de date a SER.

În cazul radierii din circulaţie a vehiculului, utilizatorului i se va returna de către CNAIR, la cererea scrisă a acestuia, contravaloarea rovinietei corespunzătoare perioadei de neutilizare.

Sancțiuni

Potrivit proiectului, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă. În scopul descurajării circulației fără rovinieta valabilă, amenda prevăzută se stabilește între un minim, reprezentând dublul rovinietei pentru 12 luni și un maxim, reprezentând de patru ori rovinieta pentru 12 luni.

Constatarea contravenţiilor se va face prin intermediul unor mijloace tehnice, precum:

a) terminale de interogare, de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, poliţia rutieră, personalul CNAIR și personalul poliţiei de frontieră;

sistemele de camere video pe reţeaua de drumuri naţionale din România de către personalul CNAIR.

Dispozițiile finale

Conform proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2026, se abrogă prevederile OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, iar rovinietele emise în baza lor își încetează valabilitatea.

Totodată, începând cu data de 1 ianuarie 2026, și peajele emise în baza prevederilor OG 15/2002 își încetează valabilitatea. Însă, pentru aceste taxe, CNAIR restituie, la solicitarea scrisă a utilizatorului, sumele reprezentând contravaloarea lor, corespunzătoare perioadei de neutilizare.

Până la data de 31 martie 2025, ministrul transporturilor și infrastructurii va elabora normele metodologice de aplicare a noului mod de calcul al rovinietei și va emite ordinele necesare.

Legea intră în vigoare în 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Prin excepție, achitarea și emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte de data de 1 ianuarie 2026.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

ACAROM: Înmatriculările de autoturisme noi în UE au avansat cu 18% în primele 5 luni din 2023

Afacerile din transporturi, în creștere cu 16,7% în primele 4 luni din 2023

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașină rulată
Auto rulateFinanciar

Românii alocă aproximativ 15 salarii medii pentru a-și cumpăra o mașină rulată, peste media europeană

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer...

renault
Financiar

7 proiecte de investiții ale Grupului Renault au primit ajutoare de stat de 644,55 mil. lei

Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți...

Exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,1% în primele 7 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 4,1% în primele 7...

finanțări nerambursabile
Financiar

Investitorii consideră accesul la finanțări nerambursabile un factor decisiv pentru a investi

Majoritatea investitorilor (72%) consideră că disponibilitatea finanțărilor nerambursabile este un factor decisiv...