Loteria Română
Home Administrare flote Juridic Loteria Română se redeschide din 15 iunie. Când au loc primele trageri loto

Loteria Română se redeschide din 15 iunie. Când au loc primele trageri loto

Românii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile organizate de Loteria Română, începând de luni, 15 iunie, agențiile instituției urmând a se redeschide, gradual, de la ora 14:00.

Potrivit unui anunț al Loteriei Române, primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie 2020.

Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor.

”Reamintim faptul că plata câştigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată. Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi”, menționează Loteria Română.

Astfel, în agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc.

De asemenea, angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie. Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

Potrivit sursei citate, jucătorii au câteva responsabilităţi cu care deja sunt familiarizaţi: să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

Loteria Română, care aniversează 114 ani de activitate, are o reţea de vânzare formată din peste 1.900 de agenţii, proprii şi mandatare.

Acţiunile Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.

 

CITEȘTE ȘI:

Bridgestone Duravis All Season, prima anvelopă all-season pentru autoutilitare a companiei japoneze

Cele mai tari jocuri cu mașini

Doi paşi înainte pe Autostrada Transilvania

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SUA
Juridic

Producătorii auto din SUA pun presiune pentru interzicerea totală a mașinilor chinezești

Lobby-ul auto american, din care fac parte marii constructori globali, solicită de...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...

China
Juridic

China temperează ofensiva auto externă: Reglementări stricte de preț și marketing pentru producători

Brandurile auto chineze și-au intensificat semnificativ exporturile în ultimele luni. Autoritățile naționale...

stațiile de încărcare
JuridicTehnologie

Revoluție la stațiile de încărcare din 2027: Plată direct cu cardul la POS și prețuri la vedere, fără tarife surpriză

Regulamentul european AFIR aduce schimbări majore de la 1 ianuarie 2027. Acesta...