Un BMW și un Mercedes înghițite de aceeași groapă floteauto.ro
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Un BMW și un Mercedes înghițite de aceeași groapă

Un BMW și un Mercedes înghițite de aceeași groapă

În Riga, capitala Letoniei, un BMW și un Mercedes au căzut victime aceleiași găuri căscate într-o șosea. Nu, nu este un banc, nici o frăție suspectă între cele două mărci concurente.

Imaginează-ți că te plimbi liniștit cu mașina pe o străduță pavată din centrul orașului și că admiri magazinele aflate în apropiere. Apoi, din senin, dezastrul lovește: botul mașinii cade în gol, iar următorul lucru pe care îl vezi este… chiar șoseaua pavată pe care circulai mai devreme.

Un BMW și un Mercedes înghițite de aceeași groapă floteauto.ro

Fără posibilitatea de a evita accidentul, fără a înțelege ce ”te-a lovit” sau unde ai greșit. Fix asta a pățit șoferul unui BMW Seria 3 Touring, care s-a trezit înghițit de pământ. Pentru cei care cunosc orașul Riva, groapa s-a căscat pe strada Gertrudes, și, pe lângă BMW-ul înghițit, încă o mașină (Mercedes-Benz) a fost afectată (conform poliției din Letonia). Ce-i drept, aceasta nu apare în fotografii, iar site-ul Baltic News Network scrie că acesta a putut ieși singur din groapă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

 


Cedarea infrastructurii a fost cauzată de testele de rezistență la presiune ale rețelei de termoficare, în cursul zilei de vineri, 5 iunie.

”În timpul testelor, rețeaua a fost supusă unui stres suplimentar, cu apă caldă sub presiune, și a cedat într-un punct. Aceasta era funcțională încă din 1963 și a fost folosită continuu de atunci la parametri ridicați” a declarat reprezentanta companiei de termoficare AS Rigas Siltums, Linda Rence.

Mai bine un BMW și un Mercedes decât întreaga populație!

Aceasta a mai spus că e bine că incidentul a survenit în timpul testelor realizate vara și nu în timpul iernii, când ar fi afectat furnizarea apei pentru încălzirea locuinței. Să-i spună asta și șoferului BMW-ului înghițit de pământ. Bine măcar că AS Rigas Siltums va acoperi integral costurile pagubelor, inclusiv ale BMW-ului de la demisol.

În final, ne bucurăm că n-am asistat la un scenariu cu victime, ci doar cu pagube materiale.

sursa informației și fotografiilor: Baltic News Network

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

caniculă
Siguranţă rutieră

Ghid de supraviețuire pe timp de caniculă: Cum îți protejezi mașina și sănătatea în zilele fierbinți

Temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele apare și dorința de...

camere radar
Siguranţă rutieră

Decretul care a salvat vitezomanii. Sute de camere radar din Italia au fost scoase din funcțiune

Ministerul Italian al Transporturilor (MIT) a publicat în Monitorul Oficial noul decret...

siguranță rutieră
Siguranţă rutieră

Noi măsuri de siguranță rutieră în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) derulează, la nivel național,...

Centura Bacău
Siguranţă rutieră

Circulația va fi închisă pe Centura Bacău până la finalul lunii august

În perioada 15 iulie – 31 august, traficul rutier va fi închis...