cheile auto
Home Piaţa auto Industrie auto Şoferii germani, nemulţumiţi de cheile auto convenţionale. Ce le pregăteşte Bosch

Şoferii germani, nemulţumiţi de cheile auto convenţionale. Ce le pregăteşte Bosch

Aproape jumătate dintre şoferii germani (40%) şi-ar înlocui cheile auto convenţionale cu o aplicaţie pentru smartphone, arată un sondaj efectuat de institutul de cercetare de piaţă Puls, la cererea companiei Bosch.

Potrivit studiului, aproximativ 76% dintre şoferii germani consideră incomodă utilizarea cheilor auto în anumite momente.

”În special şoferii cu vârste sub 40 de ani şi cei care conduc mult au avut experienţe neplăcute cu cheile auto convenţionale. Totul începe de la o logistică simplă: nu ştiu unde să îşi pună cheile (45 de procente dintre respondenţi), de exemplu atunci când sunt la piscină le rătăcesc şi durează foarte mult până când le găsesc (44 de procente), iar unii dintre ei chiar le-au pierdut (38 de procente)”, arată sondajul.

Deşi unii şoferi considerau cheile autovehiculelor cu telecomandă şi logo-ul producătorului ca pe un simbol alstatutului social, în prezent doar şase procente din cei intervievaţi sunt de această părere. Astfel, aproximativ 40 de procente din numărul respondenţilor s-ar gândi să le înlocuiască cu o aplicaţie pentru smartphone.

„Avantajele unei chei auto digitale sunt evidente: confort, siguranţă şi disponibilitate în orice moment, oriunde”, spune Harald Kröger, preşedintele diviziei Bosch Automotive Electronics.

Bosch dezvoltă aplicaţia Perfectly keyless pentru a oferi şoferilor posibilitatea de a-şi descuia şi porni autovehiculele automat, fără a utiliza o cheie sau a-şi atinge smartphone-ul. Senzorii integraţi în autovehicul recunosc smartphone-ul proprietarului şi descuie portiera doar pentru persoana respectivă; nivelul de siguranţă oferit este comparabil cu cel al tehnologiei cu amprentă digitală.

Sistemul poate fi dezactivat cu uşurinţă în cazul pierderii smartphone-ului. Aplicaţia poate fi utilizată, de asemenea, pentru a permite accesul altor şoferi pentru o perioadă de timp limitată.

Majoritatea celor intervievaţi îşi utilizează telefoanele mobile pentru a face fotografii şi înregistrări video (74 de procente), pentru a naviga pe internet (70 de procente) şi pentru a trimite e-mail-uri (55 de procente).

 

Citişi articolul integral pe www.autoexpertindustry.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Cum a ajuns România lider regional pentru ALD Automotive pe segmentul flotelor „verzi“

Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe trotuar, pe masa deputaţilor

Finanţarea staţiilor de reîncărcare în municipii, prelungită pentru a 6-a oară

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

componente
Industrie auto

Furnizorii susțin că pragul de 70% pentru componentele fabricate în Europa este viabil în cazul vehiculelor electrificate

Asociația furnizorilor de piese auto (CLEPA) a încredințat companiei de consultanță Roland...

Geely
BusinessIndustrie auto

Producătorul auto chinez Geely va prelua o parte din uzina Ford din Spania

Producătorul auto chinez Geely a confirmat că va prelua o parte din...

volvo
Industrie auto

Belgia acordă uzinei Volvo Cars din Ghent un sprijin masiv de 119 milioane de euro

Producătorul auto Volvo Cars, deținut de grupul chinez Geely, a semnat un...