Advertisement

ford-ecosport-floteauto
Home Piaţa auto Industrie auto 10 ani Ford România: între promisiuni și nerealizări

10 ani Ford România: între promisiuni și nerealizări

La achiziționarea uzinei de la Craiova în 2007, Ford s-a angajat să îndeplinească niște obiective care din păcate sunt foarte departe de promisiuni. Americanii au dat vina pe criza economică însă realitatea este că, chiar și în absența crizei, planurile lor erau complet nerealiste. Iată și explicațiile în cele ce urmează.

unt numeroase cazuri în România postrevoluționară de privatizări nereușite. Când Ford a achiziționat uzina de la Craiova în 2007, mulți dintre noi eram optimiști și speram că Ford va fi un mare succes la fel cum este și Dacia. Din păcate, lucrurile nu au stat deloc așa și multe promisiuni au rămas neîndeplinite.

Doar 17.405 vehicule produce în primii 5 ani

Conform contractului de privatizare, Ford avea obligația să producă la Craiova 250.000 unități până la 19 martie 2012. Însă în aproape 5 ani, de pe porțile uzinei au ieșit doar 17.405 unități Transit Connect, adică nici 10% din cât s-a angajat inițial Ford. Nu mai punem la socoteală faptul că în cazul lui Transit Connect era vorba practic de o asamblare și nu de o producție 100%.

Urmare a nerealizării producției promise, Ford a fost obligată să plătească despăgubiri de 25% din valoarea achiziției de 57 milioane de euro a uzinei de la Craiova. În fapt, prețul de achziiție a fost mai mare până la urmă deoarece Comisia Europeană (CE) a cerut României recuperarea de la Ford a sumei de 27,56 milioane de euro în cadrul tranzacției de privatizare considerând că activele cumpărate au fost subevaluate. CE a considerat această sumă ajutor de stat ilegal și suma a fost recuperată.

Ford România nu a plătit despăgubirile de 25% din cei 57 milioane de euro (de fapt ar fi trebuit să plătească 25% din 84,56 milioane de euro adică 57 milioane de euro plus 27,56 milioane de euro) motivând că a cheltuit 14,2 milioane de euro cu decontaminarea pânzei freatice la fabrica preluată.

Deci atenție! Ford cumpără o fabrică modernă de automobile cu 57 milioane de euro și cere apoi 14,2 milioane de euro – adică aproape exact din cât ar fi trebuit să plătească despăgubiri pentru nerealizarea producției – pentru decontaminarea pânzei freatice. Acest conflict a ajuns până la curtea de arbitraj de la Paris, acțiune în urma căreia guvernul a renunțat la penalități, iar Ford și-a retras plângerea.

Citește continuarea aici:

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Industrie auto

Idei de trasee spectaculoase și destinații recomandate pentru motocicliști

Idei de trasee spectaculoase și destinații recomandate pentru motocicliști. Ești în căutarea...

Înmatriculările de mașini noi
Piaţa auto

Înmatriculările de mașini noi în UE au crescut cu 0,8% în 2024. Cota de piață a vehiculele pur electrice, 13,6%

În 2024, înmatriculările de mașini noi în Uniunea Europeană (UE) au crescut...

strategic
Industrie auto

Dialogul strategic privind viitorul industriei auto în Europa începe pe 30 ianuarie

Comisia Europeană va lansa, pe 30 ianuarie, un dialog strategic cu industria...

Frank Marotte
Industrie auto

Frank Marotte va fi noul director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia

Începând de la 1 februarie 2025, Frank Marotte va prelua funcția de...