Advertisement

VW T2 electric
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare VW T2 Crew Cab electric are 450 CP!

VW T2 Crew Cab electric are 450 CP!

Credeai că nu există rival pentru pick-upurile electrice americane? Află că există, este neamț și s-a născut în 1969. Este un VW T2 Crew Cab, adică o uitlitară la mijlocul drumului dintre van și pick-up, care a fost dotată cu un motor electric de 450 CP!

Cine? Tesla Cybertruck? Cum? Rivian R1T? Care? Hummer Pick-UP EV? Uită-le, pentru că în oraș s-a mutat alt băiat rău. E un sleeper, pentru că, dacă-l vezi la semafor, nu dai doi bani pe demarajul lui. Și totuși…

VW T2 electric

Care este cel mai rapid pick-up din lume?

Și totuși, Electric Classic Cars, o companie din Marea Britanie specializată în conversii de la autovehicule cu motoare clasice în mașini cu propulsie electrică a venit cu asta: un Crew Cab din generația VW T2, care inițial nu dezvolta nici măcar 50 CP, a făcut un salt până la 450 CP, prin grefarea pe puntea spate a unui motor de Tesla. Au avut suficient spațiu pentru bateriile de 100 kWh ale unui exemplar Tesla Model X, iar pentru a opri în siguranță (nu uita că puterea este de 9 ori mai mare), au instalat frâne de Porsche.

Totul a fost instalat, iar noua creatură a fost botezată cu un fin umor englezesc, Voltswagen. Ați prins-o, da? Ei bine, ce poate să facă VW T2, aka Voltswagen? Păi poate să scoată fum din anvelopele de pe spate și poate să țină pasul cu un Ford Fiesta ST la accelerații.

VW T2 electric

Firește, și sistemul de direcție a fost modificat, pentru că inițial nu era servo asistat, dar acum a primit asistare electrică. Pe site-ul garajului britanic, pe care îl aveți mai sus, puteți vedea și alte modificări, printre care VW Beetle, Land Rover Defender, VW Karmann Ghia și MG Midget.

De asemenea, dacă vreți să începeți propriul proiect, puteți cumpăra piesele necesare tot de acolo, de la motoare electrice până la pachete de acumulatori, toate aflate în secțiunea Shop.

 

via carbuzz

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Renault Master
Vehicule comerciale uşoare

Prim contact Renault Master

Am fost la Bordeaux pentru un prim contact cu cea de-a patra...

Volkswagen
Vehicule comerciale uşoare

Volkswagen Commercial Vehicles. Special pentru EURO 2024

Volkswagen Commercial Vehicles celebrează într-o manieră proprie evenimentul verii, UEFA EURO 2024,...

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...