Advertisement

Dieselgate
Home Administrare flote Asigurări UNTRR a iniţiat o acţiune juridică împotriva CE, pentru a se evita scumpirea RCA

UNTRR a iniţiat o acţiune juridică împotriva CE, pentru a se evita scumpirea RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită suportul eurodeputaţilor români pentru desecretizarea scrisorii de punere în întârziere primite de autorităţile române de la Comisia Europeană (CE) în data de 19 iulie 2018, cu privire la normele RCA

Demersul transportatorilor este motivat de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) susţine modificarea legislaţiei RCA, în condiţiile în care legea actuală a avut efecte pozitive determinante în piaţă, iar tarifele RCA practicate în prezent de asigurători se situează sub tariful de referinţă.

Totodată, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române, deşi modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România.

UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă.

„Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a legii 132/2017, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business. Modificarea legislaţiei RCA în sensul propus de ASF şi de unii asigurători va determina reintrarea în criză a pieţei RCA, iar tarifele vor creşte vertiginos pentru toate categoriile de vehicule”, arată reprezentanţii UNTRR.

UNTRR solicită Consiliului Concurenţei publicarea raportului final privind investigaţia asupra sectorului pieţei de asigurări, în condiţiile în care 9 companii de asigurări şi o asociaţie au fost sancţionate cu o amendă de 53 milioane euro pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

„Modificarea legislaţiei actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariţia unor noi posibile practici de cartel pe piaţa RCA românească, în ciuda declaraţiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieţei libere”, adaugă UNTRR.

În acest context, transportatorii solicită intervenţia fermă, cât mai urgentă a Guvernului şi Parlamentului României pentru ca legislaţia RCA să nu fie modificată, dar şi pentru desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

 

CITEŞTE ŞI:

Roadtrip de 350 km cu un vehicul electric, BMW i3

CNAIR: Lucrările pentru VO Bacău au început cu 4 luni mai devreme

Ministrul Transporturilor promite 100 km de autostradă în 2019

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

carte verde
AsigurăriMacroeconomieMiscellanea

Documentele Carte Verde, valabile şi pe suport de hârtie, şi în format PDF

Documentele internaționale de asigurare Carte Verde, care se vor emite cu valabilitate...

asigurarea auto
Asigurări

România poate ajunge la Curtea de Justiţie a UE pentru netranspunerea integrală a Directivei privind asigurarea auto

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Bulgariei, Spaniei, Letoniei,...

RCA
Asigurări

Activitățile RCA și CASCO nu mai generează pierderi; Rata combinată a daunei este subunitară

Începând cu anul 2022, activitățile RCA și CASCO par să nu mai...

Plafonarea tarifelor RCA
Asigurări

Piața RCA a început să scadă, odată cu dispariția polițelor Euroins

Piața asigurărilor auto obligatorii (RCA) a fost în scădere în primul trimestru...