Advertisement

Home Infrastructură CNAIR: Lucrările pentru VO Bacău au început cu 4 luni mai devreme

CNAIR: Lucrările pentru VO Bacău au început cu 4 luni mai devreme

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că stadiul fizic al realizării Variantei Ocolitoare – VO Bacău a ajuns la 32%, în condiţiile în care lucrările au început cu patru luni mai devreme decât era programat.

Potrivit CNAIR, perioada contractuală pentru finalizarea proiectării Şoselei de Centură a municipiului Bacău era 23 iulie 2019. Acest lucru presupunea ca lucrările să înceapă în 24 iulie 2019, însă, constructorul UMB Spedition SRL a finalizat perioada de proiectare în termen mult mai scurt, astfel încât lucrările au început încă din data de 08 martie 2019.

„Aceasta a permis începerea lucrărilor cu 4 luni mai devreme pe şantierul VO Bacău, unde stadiul fizic a ajuns deja la 32 %”, a precizat compania.

Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău are o lungime de 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Valoarea contractului este de 668,3 milioane lei, iar durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi o perioadă de garanţie de 84 de luni.

VO Bacău va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistriţa, tranzitând zonele administrativ teritoriale ale localităţilor Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş. Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă cât şi legătura cu Centrul Municipiului Bacău.

Şoseaua este amplasată la sud, est şi nord de municipiul Bacău şi presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 2 la sud şi la nord de Bacău şi a unor conexiuni cu DN 15 şi cu DN 11, la vest de municipiu. Centura va facilita, totodată, legăturile între localităţile aflate în vecinătatea Bacăului inclusiv pe DN2F, DN 2G, DJ 119 şi DJ 207F.

 

CITEŞTE ŞI:

Ministrul Transporturilor promite 100 km de autostradă în 2019

Programul Rabla va fi suplimentat la rectificarea bugetară

Cât plăteşte CNAIR pentru supervizarea a 5 loturi de autostrăzi

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...