Direcția Națională de Probațiune
Home Piaţa auto Flotă verde Unde se construiesc „autostrăzi electrice”. Proiectul NEXT-E

Unde se construiesc „autostrăzi electrice”. Proiectul NEXT-E

Lipsa infrastructurii pentru încărcarea maşinilor electrice este una dintre principalele cauze care frânează „înverzirea” parcului auto naţional. Vestea bună este că, prin proiectul NEXT-E, două „autostrăzi electrice” sunt în plină dezvoltare.

Proiectul NEXT-E, finanţat din fonduri europene prin programul Connecting Europe Facility (CEF), este dezvoltat de patru companii – E.ON, MOL, BMW şi Nissan – pentru a crea o reţea de 256 staţii de încărcare în Europa Centrală şi de Est, în România, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Croaţia. Astfel, în premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în cele şase state, cu legături către ţările vecine.

În România, vor fi amplasate 40 de staţii, dintre care 19 vor fi instalate de E.ON, iar 21 de MOL, pe rutele:

  • Suceava – Bacău – Călăraşi,
  • Constanţa – Bucureşti – Timişoara,
  • Iaşi – Târgu Mureş – Alba Iulia.

Până acum, E.ON România a instalat 8 staţii, în localităţile Iaşi, Târgu Frumos, Cristeşti, Suceava, Roman, Piatra Neamţ, Taşca şi Adjud.

„Proiectul NEXT-E este un proiect mare pentru Europa Centrală şi de Est, fiind finanţat cu 20 de milioane de euro. De exemplu, între Praga şi Constanţa, vor exista staţii de încărcare din 50 în 50 de km„, a arătat Adrian Rotăraş, Senior Project Manager E-Mobility, E.ON România.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului 2019, dintre cele 40 de staţii vor fi amplasate aproximativ 15-20 de unităţi.

Până la finalul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o „autostradă electrică”. O altă „autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucureşti, se află în plină dezvoltare.

Reţeaua de staţii NEXT-E, a cărei implementare este preconizată pentru anul 2020, va fi conectată cu reţeaua de încărcătoare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.

Staţiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a unităţii şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor.

E.ON administrează la nivel european un număr de 10.000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice, acestea fiind amplasate în Germania şi în ţările nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia).

Pe de altă parte, flota E.ON România numără 2.000 de maşini, dintre care numai 3 sunt electrice, fiind utilizate în sucursalele din Bucureşti, Iaşi şi Târgu Mureş.

 

CITEŞTE ŞI:

Prima reţea 5G din România. Să pornească maşinile autonome!

Parcare subterană de peste 280 de locuri în Piaţa Dorobanţi din Capitală

Ţara în care circulă doar maşini

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nissan
Flotă verde

Nissan a pus în circulație pe șoselele europene peste 1,25 milioane de vehicule electrificate

Constructorul auto japonez Nissan a anunțat că a livrat 1,25 milioane de...

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...