Turism şi transporturi: Spre o reluare în siguranţă a călătoriilor în UE

Comisia a prezentat miercuri un pachet de orientări şi recomandări pentru a ajuta statele membre să elimine treptat restricţiile de călătorie şi pentru a permite companiilor din turism să îşi redeschidă porţile, respectând în acelaşi timp măsurile sanitare de rigoare.
călătoriile

Orientările Comisiei sunt menite să le ofere oamenilor şansa de a se bucura de odihna, destinderea şi aerul proaspăt atât de necesare în această perioadă. De îndată ce situaţia pe planul sănătăţii o permite, oamenii ar trebui să se poată întâlni cu prietenii şi cu familia, în propria ţară sau în alte părţi din UE, ştiind că s-au luat toate măsurile de siguranţă şi de precauţie necesare.

Pachetul urmăreşte, de asemenea, să ajute companiile din turism să se redreseze în urma pandemiei, sprijinindu-le şi asigurând faptul că Europa continuă să fie destinaţia de top a vizitatorilor europeni şi străini.

Pachetul „Turism şi transport” al Comisiei include:

  • O strategie globală de redresare în 2020 şi în perioada ulterioară;
  • O abordare comună a restabilirii libertăţii de mişcare şi a eliminării restricţiilor la frontierele interne ale UE, în mod treptat şi coordonat;
  • Un cadru de sprijinire a restabilirii treptate a transportului, asigurând în acelaşi timp siguranţa pasagerilor şi a personalului;
  • O recomandare care urmăreşte să facă din voucherele de călătorie o alternativă atractivă la rambursarea în numerar;
  • Criterii pentru reluarea treptată, în condiţii de siguranţă, a activităţilor din turism şi pentru elaborarea de protocoale sanitare pentru unităţile de primire turistice cum ar fi hotelurile.

Eliminarea controalelor la frontierele interne

Libera circulaţie şi călătoriile transfrontaliere sunt esenţiale pentru turism. Pe măsură ce statele membre reuşesc să reducă circulaţia virusului, restricţiile generale legate de libera circulaţie ar trebui înlocuite cu măsuri mai orientate. În cazul în care o eliminare generalizată a restricţiilor nu este justificată de situaţia sanitară, Comisia propune o abordare etapizată şi coordonată, care să înceapă prin eliminarea restricţiilor între zone sau între state membre cu situaţii epidemiologice suficient de similare. De asemenea, abordarea trebuie să fie flexibilă şi să includă posibilitatea de a reintroduce anumite măsuri în cazul în care situaţia epidemiologică impune acest lucru.

Statele membre ar trebui să acţioneze pe baza următoarelor 3 criterii:

  • situaţia epidemiologică, concentrându-se în special asupra unor zone în care situaţia se îmbunătăţeşte, pe baza orientărilor Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor şi folosind harta regională elaborată de acesta;
  • capacitatea de a aplica măsuri de izolare pe parcursul întregii călătorii, inclusiv la punctele de trecere a frontierei, împreună cu protecţii şi măsuri adiţionale acolo unde distanţarea fizică este dificil de asigurat;
  • considerentele economice şi sociale, acordând prioritate la început circulaţiei transfrontaliere în domenii-cheie de activitate şi incluzând motivele personale.

Principiul nediscriminării are o importanţă aparte: în cazul în care un stat membru decide să permită deplasarea pe teritoriul său sau în anumite regiuni şi zone de pe teritoriul său, statul membru respectiv ar trebui să facă acest lucru într-un mod nediscriminatoriu, adică să permită deplasarea în toate regiunile sau ţările din UE care prezintă condiţii epidemiologice similare.

În aceeaşi ordine de idei, toate restricţiile trebuie să fie ridicate fără discriminare pentru toţi cetăţenii UE şi toţi rezidenţii din statul membru respectiv, indiferent de naţionalitatea acestora, şi acest lucru trebuie aplicat în toate zonele Uniunii cu o situaţie epidemiologică similară.

Restabilirea serviciilor de transport în întreaga UE

Orientările conţin principii generale pentru reluarea treptată şi în condiţii de siguranţă a transportului aerian, feroviar, rutier şi fluvial de călători. Orientările prevăd o serie de recomandări, cum ar fi necesitatea de a limita contactul dintre pasageri pe de o parte, reducând pe cât posibil densitatea lor, şi dintre pasageri şi lucrătorii din domeniul transporturilor.

Orientările includ, de asemenea, indicaţii privind utilizarea echipamentelor individuale de protecţie cum ar fi măştile de protecţie şi protocoalele adecvate pentru situaţiile în care pasagerii prezintă simptome de COVID-19. Orientările prevăd, de asemenea, recomandări specifice pentru fiecare mod de transport şi impun coordonarea între statele membre, având în vedere restabilirea treptată a conexiunilor dintre acestea.

Reluarea în siguranţă a serviciilor de turism

Comisia stabileşte un cadru comun care oferă criterii pentru reluarea treptată şi în condiţii de siguranţă a activităţilor turistice şi elaborarea de protocoale sanitare pentru hoteluri şi alte forme de cazare, pentru a proteja atât sănătatea turiştilor, cât şi pe cea a angajaţilor. Aceste criterii includ dovezi epidemiologice; capacitate suficientă a sistemului de sănătate pentru localnici şi turişti; supraveghere şi capacitate de monitorizare şi de testare solide, precum şi urmărirea contactelor. Aceste reguli le vor permite persoanelor să stea, în siguranţă, în hoteluri, campinguri, pensiuni sau alte unităţi de cazare de vacanţă, să mănânce şi să bea în restaurante, baruri şi cafenele şi să viziteze plaje şi alte spaţii exterioare de agrement.

Asigurarea interoperabilităţii transfrontaliere a aplicaţiilor de urmărire

Statele membre, cu sprijinul Comisiei, au convenit asupra unor reguli pentru a asigura interoperabilitatea transfrontalieră a aplicaţiilor de urmărire, astfel încât cetăţenii să poată fi avertizaţi cu privire la o posibilă infecţie cu noul coronavirus atunci când călătoresc în UE. Protocolul îi va ajuta pe informaticienii care lucrează cu autorităţile naţionale din domeniul sănătăţii.

Aplicaţiile de urmărire respective trebuie să fie voluntare, transparente, temporare, securizate cibernetic, să utilizeze date anonimizate, să se bazeze pe tehnologia bluetooth şi să fie interoperabile la nivel transfrontalier, precum şi între diferite sisteme de operare.

Interoperabilitatea este esenţială: Cetăţenii UE trebuie să poată primi alerte cu privire la o posibilă infecţie într-un mod sigur şi protejat, indiferent de locul în care se află în UE şi indiferent de aplicaţia pe care o utilizează. Comisia sprijină statele membre în găsirea soluţiei adecvate, în conformitate cu principiile stabilite în setul de instrumente UE şi în orientările Comisiei privind protecţia datelor.

Voucherele trebuie să devină o opţiune mai atractivă în turism

În baza normelor UE, călătorii au dreptul de a alege între vouchere sau rambursarea în numerar pentru biletele de avion anulate (avion, tren, autobuz/autocar şi feribot) sau pentru pachetele de servicii de călătorie. Reafirmând acest drept, recomandarea Comisiei urmăreşte să se asigure că voucherele devin o alternativă mai atractivă şi viabilă la rambursare pentru călătoriile anulate în contextul actualei pandemii, ceea ce a creat de asemenea dificultăţi financiare semnificative pentru operatorii de transport.

Voucherele voluntare ar trebui să fie protejate împotriva insolvenţei emitentului, să aibă o perioadă minimă de valabilitate de 12 luni şi să fie rambursabile timp de cel mult un an dacă nu sunt utilizate. Acestea ar trebui, de asemenea, să ofere pasagerilor o flexibilitate suficientă, să le permită să călătorească pe aceeaşi rută în aceleaşi condiţii de prestare a serviciilor şi să le ofere posibilitatea de a rezerva un contract de servicii de călătorie cu acelaşi tip de servicii sau de o calitate echivalentă. Voucherele ar trebui să fie, de asemenea, transferabile către un alt călător.

adina vălean„Dorim să creăm condiţii sigure în fiecare mod de transport, în măsura posibilului, atât pentru persoanele care călătoresc, cât şi pentru lucrătorii din domeniul transporturilor. Pe măsură ce restabilim conectivitatea, aceste orientări vor oferi autorităţilor şi părţilor interesate un cadru standard. Prioritatea noastră este de a restabili mobilitatea cât mai curând posibil, dar numai cu dispoziţii clare privind securitatea şi sănătatea.”, a precizat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

Călătoriile, transportul, cazarea, alimentaţia, recreerea sau cultura contribuie la aproape 10% din PIB-ul UE şi constituie o sursă esenţială de locuri de muncă şi de venituri în numeroase regiuni europene. 267 de milioane de europeni (62% din populaţie) fac cel puţin o călătorie privată de agrement pe an, iar 78% dintre europeni îşi petrec vacanţele în ţara lor de origine sau în altă ţară din UE.

Pachetul de astăzi urmează calea stabilită de Foaia de parcurs comună europeană, publicată de Comisie la 14 aprilie, în cooperare cu Consiliul European. Foaia de parcurs a oferit o abordare treptată pentru eliminarea măsurilor de izolare introduse ca urmare a pandemiei de COVID-19.

 

CITEŞTE ŞI:

Strategia Kia în Europa: electrificare în masă

OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 40 de staţii de carburanţi

Mercedes-Benz Sprinter Camper: garsoniera din vârful muntelui

 

Adaugati comentariu