Turcia a suspendat scutirile de taxe la import acordate BYD și a avertizat producătorul chinez de vehicule electrice că ar putea fi nevoit să ramburseze beneficiile dacă nu își realizează investiția planificată de 1 miliard de dolari în țară.
Un oficial din cadrul Ministerului Industriei și Tehnologiei din Turcia, care este responsabil de supravegherea proiectului, a declarat că stimulentele au fost oprite la începutul anului 2026, deoarece investiția stagnase.
„Deoarece nu au existat progrese de ceva vreme, am suspendat de la începutul anului 2026 stimulentele pe care compania le utiliza”, a declarat un oficial al ministerului, citat de Nikkei Asia.
„Acordul de investiții cu compania, condițiile, obligațiile și garanțiile sale sunt încă valabile”, a declarat oficialul, adăugând că „dacă investiția nu este finalizată, companiile sunt obligate să ramburseze stimulentele, pe baza acordurilor legale și a angajamentelor pe care și le-au asumat”.
Eliminarea scutirii de taxe a coincis cu o scădere abruptă a vânzărilor BYD în Turcia.
Producătorul auto de mașini electrice vândut 152 de vehicule în mai, comparativ cu 3.866 în ianuarie. Anul trecut, a vândut 45.537 de vehicule ân Turcia, de peste cinci ori mai multe decât în 2024.
BYD a semnat un acord cu Ministerului Industriei și Tehnologiei din Turcia, în iulie 2024, pentru a înființa un centru de cercetare și dezvoltare și o uzină cu o capacitate anuală de 150.000 de vehicule electrice și hibride plug-in.
La acea vreme, autoritățile turce au declarat că fabrica din Manisa, în vestul Turciei, va începe să funcționeze până la sfârșitul anului 2026 și va crea 5.000 de locuri de muncă.
Proiectul ar fi făcut din BYD prima marcă auto străină nouă care se angajează să producă în Turcia din 1997.
BYD a declarat la acea vreme că investiția o va ajuta „să ajungă la consumatorii din Europa prin satisfacerea cererii tot mai mari de vehicule cu energie nouă în regiune”, Turcia putând trimite bunuri industriale în Uniunea Europeană fără tarife vamale, în ciuda faptului că nu este membră a blocului comunitar.
În schimbul angajamentului, Ankara a introdus scutirea de taxe de import și a renunțat, de asemenea, la obligația distribuitorului BYD de a înființa 20 de centre de întreținere și reparații în toată țara, o regulă aplicată altor producători auto.
Cu toate acestea, aproape doi ani mai târziu, construcția fabricii din Manisa încă nu a început, ceea ce a stârnit îngrijorări în cadrul guvernului și a atras atenția partidelor de opoziție.
Vicepreședintele executiv al BYD, Stella Li, a declarat, săptămâna trecută, că principalul obiectiv al companiei este fabrica sa din Ungaria, unde producția urmează să înceapă în al patrulea trimestru al acestui an.
„A doua prioritate va fi să ne concentrăm pe găsirea unei a doua unități de producție în Europa”, a spus ea, adăugând că proiectul din Turcia este suspendat fără a oferi un calendar.
Turcia a purtat, de asemenea, discuții cu producătorul auto chinez Chery cu privire la posibilă construcție a unei fabrici, dar nici în această privință nu s-au înregistrat progrese.
CITEȘTE ȘI:
Producția de mașini din România a scăzut cu peste 11% în primele cinci luni
Producătorul american de mașini electrice Lucid amână extinderea în Europa
Nissan Motor își propune să reducă la jumătate termenele de dezvoltare a...
•Flote Auto15 iunie 2026Renault, Stellantis și Volkswagen solicită Parlamentului European ca cerința de conținut european...
•Ada Ștefan15 iunie 2026Federația Franceză a Industriei Auto (FIEV), împreună cu federațiile care reprezintă sectoarele...
•Ada Ștefan15 iunie 2026În primele cinci luni din 2026, producția de mașini din România s-a...
•Flote Auto12 iunie 2026
Comentați?