Home Piaţa auto Autoturisme Trofeul Cetatea Făgăraşului – INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE 2017

Trofeul Cetatea Făgăraşului – INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE 2017

Pentru a doua oară în acest an, GT Auto Club Sportiv, Automobil Clubul Roman și gazda evenimentului, Primăria Municipiului Făgăraș au reusit sa organizeze cea mai frumoasă cursă din acest an, etapa a cincea, TROFEUL CETATEA FĂGĂRAȘULUI.

Un traseu stradal foarte atractiv, într-o zona generoasă a Municipiului Făgăraș, un public numeros și entuziast au dat posibilitaea piloților să-și demonstreze măiestria la volan, cu viteze mari, derapaje controlate, un real spectacol automobilistic!

Aflați la cea de-a cincea etapă, în dorința de a acumula cât mai multe puncte în Clasamentul General, lupta a fost foarte strânsă și spectaculoasă, un joc al nervilor, care a dus și la abandonuri sau penalizari. Astfel, în clasamentul Open, după o luptă care a ținut spectatorii cu sufletul la gură, între Miklos Attila, Șurubariu Mihai și Tiriplica Cosmin Constantin, câștigător a fost Miklos Attila cu timpul de 01:02:67, cel care a obținut și titlul de Cel mai bun timp al zilei. Pe locul doi s-a clasat Șurubariu (01:02:91), urmat de Tiriplica (01:03:17).

Toți ceilalți participanți, și-au demonstrat abilitățile în conducere și au ținut spectatorii cu sufletul la gură, oferind un spectacol total!

În cadrul grupelor și claselor, au iesit învingători:

– la grupa Avansați, clasa 1, Șurubariu Mihai

– la grupa Avansați, clasa 2, Tiriplică Cosmin Constantin

– la grupa Avansați, clasa 3, Firică Ciprian

– la grupa Avansați, clasa 4, Baluță Adrian

– la grupa Debutanți, clasa 1, Tanasie Marcel Gabriel

– la grupa Debutanți, clasa 2, Dobre Laura

– la grupa Femina, Dobre Laura

– la grupa Juniori, clasa 1, Duma Bogdan

– la grupa Modificate, Miklos Attila

La echipe, a ieșit învigătoare TOP GARAGE, urmată de REDFIVE MOTORSPORT și INVER RACING TEAM.

După primele cinci etape desfășurate, primii trei piloți clasați Open sunt:

– Șurubariu Mihai, 63 puncte

– Tiriplică Cosmin, 61 puncte

– Miklos Attila, 51 puncte

Clasamentul Open actualizat: http://www.gtautoclub.ro/clasament-general-iac-2017/

Mulțumim gazdei, Primăriei Făgăraș, partenerului tradițional, Automobil Clubul Român, sponsorilor noștri: Autozone-Vianor, Angelli, Metabond, Tegee International, Avanti, precum și piloților, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitatea noastră.

INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE se desfășoară anual, din anul 2011 și reunește piloți din toată țara, bine pregătiți, devotați culturii competiționale, bazate pe fairplay. Competiția de îndemânare auto se adresează în mod egal piloților profesioniști și amatorilor care vor să își dezvolte abilitățile în automobilism, cu respect pentru noțiunea de siguranță la volan.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Opel Corsa GSE
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Opel readuce spiritul „hot hatch” în era electrică

Opel continuă ofensiva modelelor electrice de performanță și readuce la viață unul...

MG4 Urban
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

MG4 Urban a ajuns în România

MG extinde oferta de vehicule electrice din România prin lansarea noului MG4...

Zeekr
AutoturismePiaţa auto

Zeekr dezvăluie gama completă de modele de lux la Auto China 2026

Zeekr, marca premium de mobilitate electrică a Geely Auto Group, și-a prezentat...

Lynk & Co
Autoturisme

Lynk & Co „Time to Shine”, conceptul GT care indică direcția viitoare a mărcii

Lynk & Co a marcat cea de-a 10-a aniversare prin prezentarea conceptului...