Advertisement
Cele mai mici consumuri
Home Piaţa auto Autoturisme TOP 60 cele mai economice mașini

TOP 60 cele mai economice mașini

Dacă într-un articol anterior ne-am ocupat de hibride și benzinare, acum a venit timpul versiunilor diesel să treacă testul consumului. La sfârșitul articolului analizăm cele mai economice modele de pe piață. Pentru început, însă, iată cele mai economice mașini diesel!

Motorul diesel a fost acuzat de multe probleme legate de poluare în ultima vreme, dar, dacă analizăm situația la rece, descoperim că acesta este cel mai eficient motor cu ardere internă. Adică vă ajută să consumați mai puțin și să emiteți o cantitate mai mică de CO2 decât cu un motor pe benzină cu aceleași performanțe. Mai mult, în cazul motoarelor mai recente (Euro 6d), și emisiile de oxizi de azot sunt minime, coborând adeseori sub valoarea de 80 mg/km la testele RDE, adică sub valoarea stabilită pentru ciclul de omologare pe banc.

Cele mai economice masini diesel

Ca să înțelegeți cât de curate sunt noile motoare, limitele pentru ciclul RDE sunt de 168 mg/km pentru clasa de emisii 6d-Temp și 120 mg/km pentru 6d, din 2021. Iar emisiile de particule fine sunt, practic, zero, datorită filtrelor de particule necesare încă din 2009, pentru a respecta normele Euro 5. Iar intrarea în vigoare a normelor Euro 6 a cerut scăderea pragului emisiilor de 10 ori până în septembrie 2017.

Cele mai economice masini diesel

Această înăsprire a legilor a dus la creșterea costurilor de producție, care se suprapune du scăderea cererii, și astfel producătorii elimină ușor-ușor motoarele diesel mici din listele de prețuri. Totuși, propulsoarele diesel rămân soluția optimă pentru mașinile mai mari și mai grele și pentru companiile care parcurg distanțe mari pe autostradă.

Cele mai economice masini diesel

Printre cele mai performante motoare este dCi-ul de 1.5 litri de la Renault, care lucrează sub capotele a cinci modele din clasamentul nostru. Totuși, la rularea preponderent urbană și pe drum național, hibridele par a fi cea mai bună alegere.

 

Cele mai economice masini diesel

 

Ce distanță poți parcurge cu un litru de combustibil?

 

În graficele de mai jos am aliniat cele 60 de modele pe care le-am testat în articolul trecut și în cel pe care tocmai îl citești. Le-am așezat în funcție de consumul mediu real, de la cel mai economic la cel mai gurmand. Vei observa că am trecut consumurile în km/l, nu în l/100 km. Așa îți va fi mai simplu să vezi distanța pe care o parcurgi cu 1l de combustibil. Deci iată cele mai economice mașini de pe planetă!

 

De asemenea, vei observa fără efort că primele opt poziții sunt ocupate de versiunile hibrid și diesel: Toyota conduce cu două modele, urmată de Mercedes-Benz A-klasse. Mai mult chiar, pe locul nouă găsim primul motor pe benzină… tot de origine Toyota, ce echipează modelul Aygo! Este un ”3 cilindri” aspirat care trage de un mini-hatch. Japonezul reușește să-l bată pe mild-hybridul Suzuki Baleno, al cărui sistem funcționează la 12 V. Pentru versiunea pe benzină a lui Baleno, coborâți încă 15 poziții, însă nu vă lăsați păcăliți de distanța mare dintre locuri: diferența dintre ele este de numai 800 m parcurși cu un litru de carburant.

Cele mai mici consumuri

Ultima parte a graficului este ocupată de mașinile pe benzină și de hibridele mari și grele, depunctate la rularea pe autostradă, care reprezintă cel mai defavorabil mod de rulare pentru ambele tipuri de motorizări. Astfel, pe poziția 60, ultimul în test, se clasează Kia Sportage 2.0 CRDI Mild Hybrid, un SUV compact spre mediu animat de o combinație între un motor diesel și un motoraș electric, antrenat prin curea și care funcționează la 48 V.

Cele mai mici consumuri

Este o soluție relativ simplu de fabricat, care, în viitorul apropiat, va fi adoptată și de alte motoare pe benzină și diesel. Pentru că atunci când producătorii vorbesc despre electrificare, de fapt nu se referă numai la mașinile electrice, ci și la cele hibrid și chiar la cele mild-hybrid, dotate cu mici motoare electrice care asistă motoarele principale cu combustie. Fix aceste hibride de tot felul vor domina în viitor piața de autovehicule, în așteptarea boom-ului motoarelor 100% electrice.

 

Totuși, simplele motoare aspirate pe benzină nu au murit: sunt fiabile și mai economice decât cele mici, turbo. De aceea, Mazda a ales drumul corect, mai ales acum, când le folosește împreună cu un mic motor electric de 7 CP, într-un sistem mild-hybrid extrem de rafinat și plăcut la conducere.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașini electrice
Flotă verde

Mașini electrice ”made in Europe” de 25.000 de euro. Un scenariu T&E pentru 2025

Până în 2025, constructorii auto europeni ar putea lansa pe piață mașini...

Bistrița Năsăud
Flotă verde

Inspecția Muncii din Bistrița Năsăud își înverzește flota cu 10 autoturisme electrice

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Bistrița Năsăud a lansat licitația pentru achiziționarea...

Flotă verdePiaţa auto

Competiția Best Electric Van în România a desemnat câștigătorul ediției din acest an

Prima ediție a competiției Best Electric Van în Romania – care are...

Flotă verdeIndustrie auto

Noul Renault Master: autoutilitara multi-energie de ultimă generație cu design „Aerovan”

Design impresionant, personalitate puternică, aspect atrăgător și o senzație modernă pentru fiecare...