Advertisement

Kia e-Niro

Test Kia e-Niro

Kia a ales să lanseze simultan, la Frankfurt, cele două crossovere electrice cu care țintește spre viitor: e-Soul și e-Niro. Dacă v-am prezentat deja primele impresii despre e-Soul, acum vă oferim un test cu măsurători complete, în care e-Niro se dezbracă de secrete!

Blink and you’ll miss it! Modelele electrice împânzesc piața cu o rapiditate care pe unii îi entuziasmează, pe alții îi îngrozește. Nici nu știi la cine să mai fii atent: Volkswagen a intrat în linie dreaptă cu dezvoltarea platformei MEB, pe care or să curgă modele ale Grupului începând din acest an, chinezii au prezentat mașina electrică de 9.000 euro și o vor pune în vânzare în următoarele luni, iar Tesla vinde tot mai bine, inclusiv în Europa, unde nou venitul Model3 a reușit să adune 14.652 de comenzi numai în luna martie, depășind chiar și valoarea din SUA (10.175 unități)!

 

Și acum, Kia. Ofensiva coreenilor este chiar și mai impresionantă, pentru că au dezvoltat o platformă dedicată exclusiv propulsiilor electrificate și pe ea au construit două modele, pe Hyundai Ioniq și Kia Niro, ambele disponibile cu câte trei sisteme de propulsie: hibrid, plug-in și electric. De toate pentru toți. Iar în 2022, gigantul coreean va lansa o a doua platformă dedicată exclusiv vehiculelor electrice, care să concureze cu MEB (în clasele mică, compactă și medie).

Kia e-Niro

Eroul poveștii de azi este e-Niro, noul „full-electric“ care se alătură în gama Kia versiunilor hibrid și plug-in. Două versiuni populare, care, în aproape trei ani au fost comercializate în peste 200.000 exemplare, din care 65.000 numai în Europa. Încă de la prima privire e clar că ne uităm la o versiune nouă: în față, grila plină găzduiește clapeta prizei de încărcare cu electricitate, luminile de zi LED în formă de săgeată au primit accente albastre, la fel ca și priza de aer inferioară. Profilul neschimbat se deplasează pe jante noi, de 17 inci, bi-ton, în spatele cărora se află sistemul de regenerare a energiei la frânare. Două tușe albastre și o nouă semnătură luminoasă pentru stopuri îl evidențiază pe noul e-Niro și din spate. Din cele opt culori exterioare, o aleg pe cea mai discretă, gri, și intru în mașină, unde descopăr alte schimbări.

Kia e-Niro

Cea mai importantă – tunelul central nu se mai unește cu consola centrală, ci se termină la 10 cm de bord. În plus, maneta cutiei de viteze a fost înlocuită cu un selector rotativ. Sistemul de infotainment, cu display tactil de 8 inci integrat în bord, a primit un meniu ușor modificat, cu elemente tipice propulsiei electrice. Au apărut informații noi, precum harta stațiilor de încărcare, nivelul de încărcare a bateriei și autonomia.

Kia e-Niro

O parte din aceste informații pot fi afișate și pe instrumentarul digital de 7 inci, iar șoferii își pot introduce profilul în sistem, primind note pentru stilul de conducere. În spatele volanului au apărut două padele, la fel ca la e-Soul, din care șoferul poate selecta nivelul de regenerare a energiei în cinci trepte, de la 0 până la „single pedal“, caz în care e-Niro decelerează atât de puternic, încât poate fi condus doar din accelerație în oraș. Începând cu nivelul 2, la eliberarea accelerației se aprind stopurile de frână, pentru a-i avertiza pe cei din spate că e-Niro „pierde viteză“.

Kia e-Niro

Spațiul interior este identic cu cel al versiunilor hibrid și plug-in, arhi-suficient pentru patru persoane de 1,80 m, iar bancheta cu șezut extrem de îngust (43 cm) oferă o libertate neobișnuit de mare pentru gambe în spate. Vizibilitatea? Excelentă: unghi întunecat de 92°, poziție de conducere tipică crossoverelor, al treilea geam lateral suficient de mare… nimic de reproșat. Nici portbagajul nu suferă: chiar dacă voluminoasa baterie de 64 kWh ocupă evident mai mult spațiu decât cele ale versiunilor hibrid (1,56 kWh) și PHEV (8,9 kWh), poziționarea sa, în podeaua mașinii și doar parțial în portbagaj, plasează portbagajul versiunii electrice între „surori“, conform măsurătorilor Quattroruote (334 l la EV, față de 305 l la PHEV și 363 l la hibrid).

Curios cum se conduce? Apasă 2!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismePiaţa auto

Noul Fiat 600 este disponibil în România

FIAT revine în segmentul B cu noul Fiat 600. Supranumit fratele mai...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...

Rabla Plus
Flotă verdeFonduri publice

Începe o nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu...