Dacia a lansat ediția limitată Explorer, cu scopul de a înnobila gama de modele polivalente Stepway. Printre modelele vizate se numără și Dokker, devenit dintr-o utilitară de succes un autoturism bine dotat. Test cu Dacia Dokker SL Explorer 1.5 dCi 90 CP. Foto: Bogdan ParaschivLa ce ne gândim când rostim numele Dokker? În primul rând, la utilitara de succes care s-a cățărat în vârful clasamentului vânzărilor interne. În primele nouă luni ale anului, Dacia a comercializat nu mai puțin de 2.344 unități, valoare neegalată de alt model utilitar. Apoi, ne gândim la autoturismul robust și spațios, care poate transporta cinci pasageri și bagajele aferente fără probleme până la destinație. Iar dacă destinația se află la capătul drumurilor forestiere greu accesibile, nicio problemă: intră în scenă versiunea Stepway care, cu garda la sol mărită și cu protecțiile suplimentare, nu se sperie de șleauri și vaduri de apă. Odată cu faceliftul din prima parte a anului, versiunea Stepway afișează un aspect mai rafinat ca niciodată, apropiindu-se stilistic de mai-marele Duster.
De acum, însă, în vârful ierarhiei modelului a apărut o nouă versiune capabilă să combine performanțele lui Dokker Stepway cu luxul unui autoturism. Numele său: Dokker SL Explorer. În ținta lui se află în special flotele care pun deopotrivă preț pe utilitate și pe confort, pentru că seria specială a van-ului se poate tran-sforma repede dintr-un autoturism bine dotat, într-un cărăuș de încredere.
Noua versiune își declară intențiile încă de la prima vedere, afișându-și mândră jante structurale din oțel cu diametrul de 16 inci, acoperite un un lac de culoarea grafitului. În rest – aceleași elemente din plastic negru ca și la Dokker Stepway, protejează zona inferioară a caroseriei de pietriș și, de ce nu, de borduri. Au rămas elementele distinctive primite de Stepway la facelift: calandrul față cu fante cromate în stilul Duster, ornamentele redesenate din jurul proiectoarelor și protecția argintie supradimensionată de sub bara de protecție. Întreg pachetul este desăvârșit de nuanța Bleu Cosmos, disponibilă opțional pentru 244 euro.
Și la interior întâlnesc noile elemente pe care versiunea Stepway le-a căpătat după facelift, și care mă fac să uit habitaclul negru și trist de la versiunea anterioară. Am petrecut câteva zile la volanul noii versiuni, bucurându-mă de o atmosferă plăcută, cu dotări la nivelul autoturismelor compacte, care nu amintesc de lumea utilitarelor. Volanul a primit patru spițe, zona superioară a consolei centrale a renunțat la finisajul negru mat în favoarea celui piano, iar scaunul șoferului integrează o cotieră rabatabilă lată și moale.
În plus, versiunea SL Explorer vine cu ornamente de culoarea cuprului în jurul difuzoarelor de aer și cu tapițerie mixtă pânză-piele artificială și cusături specifice. Peste toate, însă, apare chiar din dotarea standard sistemul Media Nav cu ecran tactil de 7 inci și conectivitate Bluetooth, pe care îl întâlnim și pe celelalte modele Dacia de top. De lăudat este că, dincolo de dotarea bogată, specialiștii Dacia au păstrat spațiile de depozitare ample ale varaintei utilitare Dokker Van, inclusiv suportul uriaș de pe bord și raftul imens de deasupra parbrizului.
Pasagerii din spate sunt tratați cu spațiu din belșug și cu măsuțe rabatabile în spătarele scaunelor din față, dar originea de autovehicul utilitar este evidentă: porțiunile din tablă, lipsa mânerelor de viraj și a cotierelor și fețele de uși neprofilate nu favorizează confortul. Nota bene: portierele din spate sunt glisante, de aceea accesul în mașină este simplu, chiar și în parcările aglomerate. Pot călători fără probleme de spațiu chiar și trei călători, cel din mijloc profitând din plin și de bancheta neprofilată, și de tetiera reglabilă.
Trec și mai în spate, unde ușile asimetrice ale portbagajului se deschid în lateral până la 180 de grade, dezvăluind capacitatea imensă, de 800 litri în condițiile păstrării celor cinci locuri. Mai mult, la nevoie bancheta se rabatează fracționat, cu tot cu șezut, în proporție 33/66% simplu, din două mișcări, eliberând maximum 3.000 litri și o lungime a spațiului de încărcare de 1.570 mm. În plus, bagajele sunt ușor de urcat, pentru că marginea de încărcare se află la doar 57 cm deasupra solului.
Experiența la volan se dovedește o altă surpriză plăcută. Nu discutăm despre sportivitate, ci mai degrabă despre un grad de agilitate surprinzător pentru o utilitară transformată în autoturism. În primul rând, cei 200 Nm au o viață ușoară cu greutatea de numai 1.205 kg, de aceea se simt din plin între 1.700 și 2.500 rpm, domolindu-se apoi progresiv. Motorul se dovedește plăcut în utilizare și se mulțumește cu doar 5,5 l/100 km în trafic urban (sau 7 l/100 km în circulație aglomerată).
La drum întins, înălțimea mare și forma pătrățoasă a mașinii creează zgomote aerodinamice, dar consumul se menține de cele mai multe ori sub limita celor 5 l/100 km. În oraș, suspensia zdruncină puțin, dar elementele interioare sunt bine fixate, de aceea nu produc zgomote la trecerea peste denivelările scurte. În plus, direcția bine asistată nu transmite șocuri în volan, iar volanul este ușor de învârtit și pe loc, fapt îmbucurător în cazul încărcării la sarcină maximă.
O bilă albă primește transmisia, care se mișcă bine, iar prima treaptă este scurtă, favorizând plecările de la semafor cu mașina încărcată. La fel de simplu se desfășoară și manevrele de parcare, favorizate de suprafața vitrată mare și de senzorii de parcare spate. Și, poate cel mai important, grada la sol de 19 cm la gol (15,3 cm la încărcare maximă), identică cu cea a modelului Dokker de bază, scutește șoferul de bătăi de cap la parcarea perpendiculară.
[/mb_plusminus]
Model | Dacia Dokker SL Explorer |
---|---|
Motor/ nr. cilindri | L4, turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.461 |
Putere maximã/turație (CP/rpm) | 90/3.750 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 200/1.750 |
Transmisie | fațã |
Cutie de viteze | manualã, 5 trepte |
L/l/h (mm) | 4.363/1.751/1.814 |
Ampatament (mm) | 2810 |
Volum portbagaj (l) | 800-3.000 |
Masã la gol/sarcinã utilã (kg) | 1.205/649 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 13,9 |
Vitezã maximã (km/h) | 162 |
Consum mixt (l/100 km) | 4,5 |
Emisii CO2 (g/km) | 118 |
Preț (euro fãrã TVA) | 12.100 |
Comentați?