Advertisement

Home Administrare flote Gadgets și High-Tech Test cu staţia de emisie CB President JFK II

Test cu staţia de emisie CB President JFK II

Începând de luna aceasta vom debuta o serie de teste cu diferite modele de staţii CB. Primul la apel răspunde President JFK II.

President JFK II poate fi considerat pragul de la care încep staţiile destinate utilizatorilor entuziaşti, cu funcţii şi performanţe care depăşesc necesităţile unui utilizator obişnuit, pentru care CB-ul este sinonim cu informaţ_iile oferite de canalul 22. Primul lucru care arată că vorbim despre un echipament serios este legat chiar de volumul său. JFK II vine cu o carcasă de dimensiuni ce păreau normale acum 10-15 ani, dar care nu mai au nimic în comun cu majoritatea modelelor noi din prezent. Din acest motiv, destinaţia sa poate fi trasată din start către utilitare, camioane sau chiar în casa, ca staţie fixă.

sta_1

Designul nu este pretenţios, ci mai degrabă a urmărit plasarea butoanelor şi potenţiometrelor cât mai ergonomic şi mai uşor de utilizat. Dimensiunile generoase ale aparatului aduc şi un avantaj: difuzorul este mare, se aude tare şi clar chiar şi la volum ridicat.

Ecranul poate afişa canalul sau frecvenţa, S-metrul, starea anumitor funcţii, dar şi valoarea SWR-ului, lucru posibil datorită reflectometrului încorporat, care este foarte util în a depista problemele privind acordarea antenei.

Un lucru foarte apreciat atunci când te apuci de butonat este panoul frontal aerisit, cu funcţiile de bază precum volum, squelch, mic gain, RF gain sau RF power cu câte un buton dedicat şi nu cu comutatoare rotaive cu dubla-funcţie, aşa cum se întâmpla la staţiile mici. Microfonul este unul clasic, cu şase pini şi mufă blocabilă cu contrafişa. Staţia am folosit-o în regim mobil, pe maşina, dar şi ca staţie fixă, unde am putut experimenta din plin avantajele unei antene lungi şi a fenomenului de propagare.

Pe maşina folosită în mers, JFK II nu aduce avantaje semnificative comparativ cu o staţie mai mică, pe care o şi recomand dealtfel în situaţia în care spaţiul disponibil la bord nu este unul prea generos. Dacă totuşi există spaţiu sau vorbim de habitaclul unui camion sau al unei utilitare cu loc destinat unui astfel de obiect, atunci JFK II începe să surâdă oricărui pasionat al comunicaţiilor CB.

Cum spuneam, staţia se aude tare, are tonalitatea specifică unui difuzor mare şi are o recepţie pe măsura unei plăci de circuit în care etajele de TX/RX precum şi multitudinea de filtre stau foarte relaxat şi fără a interfera reciproc. Staţia are o mulţime de funcţii, precum VOX, şase canale presetabilite, Roger Beep, filtru NB/ANL, acces raipid pentru canalele de urgenţă şi comutator Public Adress. Exista chiar şi squelch automat (ASC), dar acesta nu este la fel de performant precum cele din generaţia actuală, montate pe modelele mai noi de la President. Acesta poate fi însă util în câteva situaţii, precum comunicaţiile pe distanţe scurte sau atunci când se merge în coloană.

Folosită cu o antenă bună, staţia scoate la iveală câteva caracteristici conforme cu această clasa şi cu nivelul sau de preţ. Separaţia bună între canale, sensibilitatea receptorului şi filtrarea eficientă a armonicilor şi semnalelor parazite influenţeazăa pozitiv comunicaţiile pe distanţe lungi şi pe propagare. Puterea de emisie este reglabilş, la fel şi preamplificarea microfonului.

După cum am putut constata de-a lungul celor câteva săptămâni cât staţia s-a aflat la noi, President JFK II s-a descurcat onorabil atât ca staţie mobilă, cât şi ca una fixă, situaţie în care ar fi fost totuşi binevenită existenţa benzilor LSB/USB. Descalificată de dimensiuni şi de preţ în lupta cu cele mai multe dintre staţiile de pe piaţă, President JFK II se adresează unui segment de piaţa mai restrâns, compus din cei care folosesc intensiv comunicaţiile CB şi au nevoie de fiabilitatea şi robusteţea unui adevărat tanc al staţiilor de emisie-recepţie.

(Articol publicat în revista AutoExpert Flote, februarie 2014)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

airbag
Gadgets și High-TechSiguranţă rutieră

Airbag-ul sărbătorește a 50-a aniversare

Astăzi, este imposibil să ne imaginăm mașinile fără airbag-uri, care protejează șoferul,...

camioane
Gadgets și High-Tech

LED bar-uri pentru camioane: Factori esențiali de luat în considerare înainte de achiziție

LED bar-urile au devenit un accesoriu esențial pentru camioane, în special pentru...

Angel Eyes
Gadgets și High-Tech

Angel Eyes vs. faruri standard pe BMW E46: Avantaje și dezavantaje

BMW E46, un model apreciat atât de entuziaștii auto, cât și de...

Inteligența Artificială
Gadgets și High-Tech

Cum va transforma Inteligența Artificială industria auto

Inteligența Artificială (AI) schimbă lumea. Aceasta include și industria auto, potrivit consultanților...