GPS
Home Administrare flote Juridic Senatul a votat împotriva inițiativei de a monta GPS-uri pe mașinile instituțiilor

Senatul a votat împotriva inițiativei de a monta GPS-uri pe mașinile instituțiilor

Senatul a respins inițiativa legislativă prin care autoritățile administrației publice și instituțiile publice ar fi fost obligate să-și monteze sisteme de localizare și monitorizare a flotei auto tip GPS pe toate mașinile din dotare, în vederea limitării consumului de combustibil.

În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul Gheorghe Ștefănache, membru al Comisiei pentru administrație publică din Senat, a argumentat că propunerea avea ca obiectiv principal reducerea cheltuielilor nejustificate din bani publici, dar și creșterea responsabilității celor care beneficiază de ele.

”Montarea sistemelor de monitorizare a flotelor oferă un control transparent al modului în care sunt utilizate vehiculele și nu este doar o măsură de reducere a cheltuielilor cu combustibilul, ci și un instrument de transparență, siguranță și sustenabilitate. În final, se economisesc bani publici, se protejează mediul și se întărește încrederea cetățenilor în modul în care sunt folosite resursele statului. Am economisi, astfel, sute de milioane de lei anual de la buget”, a explicat senatorul Gheorghe Ștefănache.

La rândul său, deputatul Cristian Brian, autorul inițiativei legislative, spune că respingerea acestei măsuri reprezintă, din păcate, o oportunitate ratată de a oferi un exemplu de gestionare modernă și responsabilă a patrimoniului statului.

”Cetățenii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor, iar tehnologia actuală oferă instrumente clare și eficiente pentru a preveni risipa și abuzurile. Am putea economisi cel puțin 100 de milioane de lei anual la nivel național, iar ideea că funcționarii publici s-ar putea simți urmăriți nu se susține dacă ei folosesc autoturismele strict în scop de serviciu, în timpul programului de muncă. Voi continua să susțin această inițiativă la Camera Deputaților și să atrag atenția asupra necesității implementării unor mecanisme de monitorizare și control în sectorul public. Dacă va fi cazul, îi voi solicita premierului Ilie Bolojan să-l aplice prin ordonanță de urgență a Guvernului. Pentru mine este important ca inițiativa să fie implementată sub o formă sau alta, pentru că statul trebuie să dea primul exemplu de responsabilitate”, spune Brian Cristian.

Împotriva inițiativei legislative de montare a sistemelor de localizare și monitorizare a flotelor au votat 65 de senatori, 36 au votat ”pentru”, iar 12 senatori s-au abținut.

Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbateri și vot final.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Peugeot, upgrade pentru E-3008 și E-5008

 

Drumul Expres Focşani – Brăila va fi realizat în întregime de o asociere de constructori români

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SUA
Juridic

Producătorii auto din SUA pun presiune pentru interzicerea totală a mașinilor chinezești

Lobby-ul auto american, din care fac parte marii constructori globali, solicită de...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...

China
Juridic

China temperează ofensiva auto externă: Reglementări stricte de preț și marketing pentru producători

Brandurile auto chineze și-au intensificat semnificativ exporturile în ultimele luni. Autoritățile naționale...

stațiile de încărcare
JuridicTehnologie

Revoluție la stațiile de încărcare din 2027: Plată direct cu cardul la POS și prețuri la vedere, fără tarife surpriză

Regulamentul european AFIR aduce schimbări majore de la 1 ianuarie 2027. Acesta...