Drumul Expres Focşani – Brăila, în lungime de 73,5 km, va fi construit într-un singur lot, fiind astfel cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un singur contract în România, a anunțat minditrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a atribuit contractul pentru realizarea Drumului Expres Focşani – Brăila către Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Arcada Company, cu o ofertă de 4,29 miliarde lei (fără TVA).
Durata contractului este de 6 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţie. Ciprian Şerban precizează că proiectul include: 57 de poduri şi viaducte, 6 noduri rutiere (inclusiv legătura cu A7 şi Podul de la Brăila), 2 parcări şi un spaţiu de servicii cu benzinărie şi zonă de alimentaţie publică.
”Drumul expres va asigura conexiunea dintre Autostrada Moldovei (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila–Galaţi, dar şi legătura mai departe spre Tulcea şi Constanţa. Finanţarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027 şi Bugetul de Stat”, a precizat ministrul Transporturilor.
CITEȘTE ȘI:
Supraproducția – amenințarea care planează asupra industriei auto europene
Autostrada Moldovei A7. Lucrările pe tronsonul Bacău – Pașcani se apropie de 40%
Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...
•Flote Auto21 octombrie 2026Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...
•Flote Auto16 octombrie 2026Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...
•Flote Auto16 octombrie 2026Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...
•Flote Auto15 octombrie 2026
Comentați?