Camion Scania
Home Piaţa auto Scania, în creștere în Europa

Scania, în creștere în Europa

Comenzile de camioane Scania din primul trimestru al anului, se ridică la un nivel nemaiîntâlnit din 2007. ”Vinovate” sunt în mare parte țările din sudul și estul Europei, care par a trece peste efectele crizei economice.

De asemenea, nu sunt de neglijat nici efectele prețului scăzut al petrolului și posibilitatea obținerii mai ușoare de finanțări, care au permis înnoirea flotelor de mașini. Cota de piață a camioanelor Scania a ajuns la 17.4% în Europa, fiind în ușoară creștere față de anul trecut.

”Ne bucurăm să vedem că zona sudică a Europei și-a revenit de pe urma anilor de criză și consumumurile sunt pe trend ascendent, perimțând investiții în flotele de camioane”, a declarat președintele Scania, Henrik Henriksson.

Ce mai impresionantă creștere economică se întregistrează în Polonia, care a devenit a patra piață de camioane grele din Europa. Scania a profitat din plin, fiind lider de piață cu o cotă de 22%. O altă piață importantă în care Scania a înregistrat progrese este Rusia, însă la nivel global, cererea slabă din Brazilia a echilibrat balanța. Per total, Scania a reușit să comercializeze în primul trimestru al anului 19.363 de camioane.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...

Mercedes
Administrare floteAutoturismePiaţa autoTehnologie

Mercedes întoarce foaia. Ce se schimbă în viitoarele modele ale mărcii

Mercedes-Benz pregătește o schimbare importantă în filosofia de proiectare a habitaclurilor. Constructorul...

Jeep
AutoturismePiaţa auto

Episodul 2 al mini-seriei Jeep® Capability Stories

În cel de-al doilea episod al seriei Jeep® Capability Stories, explorarea continuă...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...