Pentru depăşire neregulamentară sau pentru conducerea sub influenţa alcoolului, şoferii riscă amenzi rutiere mai mari şi prelungirea perioadei de suspendare a permisului, conform unui proiect de lege adoptat de Senat. Guvernul a transmis, însă, că nu susţine proiectul de lege, care intră acum în dezbaterea Camerei deputaţilor, forul decizional în acest caz.
Iniţiativa legislativă aparţine deputatului Florin Roman, care consideră că nerespectarea regulilor privind depăşirea şi condusul sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracţiune, ar trebui mai aspru sancţionată.
Potrivit datelor preliminare pentru 2019, transmise de Ministerul Afacerilor Interne, din cauza conducerii sub influenţa alcoolului au fost înregistrate, anul trecut, 504 accidente rutiere, care s-au soldat cu decesul a 114 persoane şi rănirea gravă a altor 505.
Deputatul Florin Roman consideră că reducerea numărului de accidente reprezintă un obiectiv asumat la nivel de documente oficiale, dar efectele campaniilor de prevenţie sunt limitate dacă ele nu sunt dublate de o legislaţie fermă.
„Schimbarea comportamentului la volan se poate obţine prin combinarea celor două parghii de acţiune – campanii de prevenţie şi conştientizarea pericolului conducerii sub influenţa alcoolului şi a încălcării regulilor de circulaţie, precum şi intervenţii asupra legislaţiei rutiere”, arată Florin Roman, în expunerea de motive a propunerii legislative.
Propunerile de amenzi rutiere
Proiectul de lege care completează Codul Rutier (OUG 195/2002) prevede introducerea unei noi litere la articolul 102, cu următorul cuprins: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier, ori tramvai a următoarelor fapte: f) nerespectarea regulilor privind depăşirea”.
Totodată, mai este introdus în actul normativ un articol nou, 102¹, care are următorul cuprins: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 1 an de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”.
În prezent, pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, OUG 195/2002 prevede sanctiuni încadrate în clasa a II-a (4 sau 5 puncte amenda: 580-725 lei), plus suspendarea permisului pe perioade determinate, de 30, 60 sau 90 de zile.
În plus, în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nerespectării regulilor privind depasirea, agentul constatator aplică contravenientului o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte: 870-1.160 lei) şi o sancţiune contravenţională complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Proiectul de lege adoptat de Senat prevede că doar pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, fără vreo altă urmare, agentul constatator ar urma să aplice o amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 de puncte: 1.305-2.900 lei) şi o sancţiune contravenţională complementară a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
Cum transmiterea unui punct de vedere din partea Guvernului pe marginea proiectelor de lege este o etapă obligatorie în procedura legislativă, după analizarea iniţiativei, Executivul a decis să nu o susţină.
Proiectul de lege a fost deja transmis către dezbatere şi Camerei Deputaţilor, care în acest caz este forul decizional.
CITEŞTE ŞI:
Platforma ideală pentru electrice: modulară și compactă
Viaţa după 15 mai. Vela: „Puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea.”
Proiect pentru Şoseaua de centură din Sfântu Gheorghe
Comentați?