Rabla pentru persoane fizice
Home Finanţare Fonduri publice Rabla şi Rabla Plus pentru companii, prelungite până la 11 octombrie

Rabla şi Rabla Plus pentru companii, prelungite până la 11 octombrie

Modificarea Ghidului de finanţare a presupus şi introducerea prevederilor referitoare la faptul că Rabla nu se cumulează cu alte programe care finanţează sau încurajează achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate, cu excepţia Rabla Plus.

Alte schimbări aduse, în 2018, Ghidului de finanţare se referă la introducerea termenului de 60 de zile, de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate, pentru înscrierea la producătorii validaţi; apariţia spaţiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală; obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi achiziţionate prin intermediul programului, pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziţie, o prevedere valabilă doar pentru persoanele juridice care primesc ajutor de minimis.

De asemenea, a fost eliminată data de 31 decembrie ca termen limită de valabilitate a Notei de înscriere, astfel încât aceste documente vor fi valabile 120 de zile de la momentul emiterii.

În plus, emiterea facturii şi introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a Notei de înscriere. Ghidul de finanţare mai prevede şi un termen de şapte zile pentru soluţionarea neconcordanţelor referitoare la informaţiile aferente cererilor de decontare depuse de către producătorii validaţi.

Totodată, începând din 2018, microbuzul a devenit autovehicul eligibil pentru casare.

Criteriile de eligibilitate pentru companii sunt:
– acţionează în nume propriu;
– nu au datorii la bugetul de stat, bugetul local sau bugetul Fondului pentru mediu;
– angajaţii nu au condamnări pentru infracţiuni împotriva mediului;
– nu se află în insolvenţă, faliment;
– desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României;
– valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care au beneficiat pe o perioadă de trei ani consecutivi (ultimii doi ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza programului Rabla Plus, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere de mărfuri);
– nu vor solicita pentru aceleaşi autovehicule o finanţare prin proiecte ori programe cu fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare;
– nu sunt înregistrate cu fapte sancţionate de legislaţia financiară.

Dosarele de acceptare, depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu, trebuie să conţină următoarele documente:
– cererea de finanţare, completată integral, prin tehnoredactare, în original, semnată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul persoanei juridice; în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de către directorul general al solicitantului, se va prezenta actul juridic/administrativ din care rezultă că acesta are atribuţii de reprezentare a societăţii în relaţia cu terţii, în copie certificată conform cu originalul;
– împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită;
– certificatul de cazier fiscal;
– certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original, în copie legalizată sau emis în Spaţiul Privat Virtual;
– certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale;
– certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu;
– certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului valabil la data depunerii dosarului de acceptare, în original, copie legalizată sau obţinut electronic;
– declaraţia pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii trei ani, respectiv doi ani fiscali, şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, completată prin tehnoredactare, semnată de către reprezentantul legal/împuternicit, în original;
– declaraţia pe propria răspundere în original, completată prin tehnoredactare, semnată de către reprezentantul legal/împuternicit, care trebuie să conţină activităţile principale, sectoarele în care solicitantul îşi desfăşoară efectiv activitatea, precum şi activitatea pentru care va fi utilizat autovehiculul nou ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului (se vor menţiona codurile CAEN însoţite de denumirea acestora în cazul solicitanţilor care desfăşoară şi declară activităţi economice).

 

CITEŞTE ŞI:

Am testat toată gama Piaggio!

11 oferte pentru construcţia autostrăzii de Centură Bucureşti Nord

City Insurance şi Euroins, amendate de ASF

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SPP
Fonduri publice

SPP va achiziționa autoturisme 4×4 pentru protecția demnitarilor. Valoarea contractului este cuprinsă între 4,5 și 6,5 mil. lei

După primirea derogării de la prevederile OUG 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare,...

Olanda
Fonduri publice

Olanda va lansa un program tip Rabla pentru mașini electrice second hand. Primă de 3.500 euro

Guvernul olandez va lansa un program de subvenții pentru cumpărătorii de vehicule...