„Rabla pentru bucureşteni”. Cine primeşte eco-vouchere


Lista cuprinde, pentru fiecare persoană în parte, numărul poziţiei în lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi în Program, codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui sau denumirea persoanei juridice, precum şi data şi ora înregistrării, cu menţiunea că aceste informaţii sunt redactate fără diacritice.
În perioada 03.05.2019-16.05.2019, comercianţii eligibili, interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei, se pot înscrie în acest program.
Concomitent cu derularea etapei de selecţie a unităţilor comerciale participante la Program, Primăria va transmite către prestator nota de comandă pentru tipărirea eco-voucherelor şi ulterior, distribuirea lor prin curier, la adresa beneficiarilor.
Cum se distribuie eco-voucherul
Beneficiarii eco-voucherelor vor intra în posesia acestora începând cu luna iunie 2019.
Eco-voucherele nominale vor fi expediate prin curier la adresele de domiciliu/ sediu social/ corespondenţă ale beneficiarului eco-voucherului, cu semnătură de primire pe Scrisoarea de transport (AWB-Airway Bill).
În situaţia în care eco-voucherul nu poate fi înmânat beneficiarului de către curier, acesta va fi returnat Primăriei Municipiului Bucureşti, urmând a fi înmânat personal beneficiarului, la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii din Bd-ul Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5.
În cazul în care eco-voucherul nu va putea fi ridicat de beneficiar, o altă persoană împuternicită de acesta va putea ridica eco-voucherul pe baza unei împuterniciri în formă autentică şi a CI /BI în original, cu semnătura de primire.
Curierul va contacta telefonic beneficiarul şi va încerca livrarea plicului, ce conţine carnetul eco-voucher (1 carnet eco-voucher compus din 3 file în valoare de 3.000 lei fiecare filă), de minimum 3 ori în termen de 15 zile lucrătoare.
În cazul deteriorării sau pierderii eco-voucherului de către beneficiar, Primăria Municipiului Bucureşti este absolvită de orice răspundere.
Un număr de 4.193 de dosare admise
În urma verificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament a celor 6.000 de participanţi înscrişi, în Program au fost acceptaţi 5.000 de proprietari.
Grupul de lucru constituit în vederea implementării Programului a verificat dosarele depuse, fiind admise 4.193 de dosare şi respinse 49.
Cele 49 de dosare respinse cuprind atât proprietari acceptaţi în Program care şi-au casat autovehiculul uzat înainte de data publicării „Listei celor 5.000 de proprietari acceptaţi în Program”, respectiv data de 23.11.2018, cât şi proprietari care şi-au casat/ radiat autovehiculul sau şi-au depus dosarul de acordare eco-voucher după
data de 21.02.2019, data limită pentru casarea/ radierea şi depunerea documentelor la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii al Primăriei Municipiului Bucureşti.
Toate aceste situaţii reprezintă condiţii obligatorii de eligibilitate, nerespectarea acestora ducând la excluderea din Program.
Reamintim faptul că prin acest proiect, Primăria Capitalei vine în sprijinul bucureştenilor care doresc să renunţe la autovehiculele uzate, oferindu-le eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei. Cu aceste eco-vouchere, bucureştenii declaraţi eligibili îşi vor putea achiziţiona autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi „prietenoase cu mediul”, non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi, cu clasa energetică superioară.
CITEŞTE ŞI:
Test drive Citroen SpaceTourer
„Raliul Argeşului” închide patru sectoare de drum
Arval poate ajuta orice companie să obţină reduceri de cost de până la 10-15%