A treia ediţie a programului Start-Up Nation va fi lansată cel mai devreme la sfârşitul acestei luni şi cel târziu în prima jumătate a lunii mai, au anunțat reprezentanții Minsietrului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Potrivit proiectului de procedură lansat în dezbatere publică, printre activele eligibile pentru finanțare în cadrul programului Start-Up Nation se numără și mijloacele de transport, precum autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcaţiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepţia tuturor vehiculelor simbol G.
Autoturismele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevăzute la 4.3.1 lit. a), adică echipamente tehnologice.
Nu sunt finanțate, însă, vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.
Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi si pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu este limitată valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.
Pentru alte activități, autoturismele sunt eligibile în valoare de maxim 50.000 lei și maxim 1 autoturism/beneficiar.
În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o distincţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;
Condiţiile de finanțare pentru programul Start-Up Nation:
a) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului:
– Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
b) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul
programului:
– Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să demonstreze că nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.
Potrivit proiectului pus în dezbatere publică, schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, plățile urmând a fi efectuate până la 31 decembrie 2028.
CITEȘTE ȘI:
Comentați?