Podul Prieteniei
Home Infrastructură Programul de guvernare prevede eliminarea taxei de trecere pe Podul Giurgiu – Ruse

Programul de guvernare prevede eliminarea taxei de trecere pe Podul Giurgiu – Ruse

Potrivit Programului de guvernare prezentat de Cabinetul Cîțu, Ministerul Transporturilor intenționează să elimine taxa de trecere pe Podul Giurgiu – Ruse, măsura fiind prevăzută la capitolul ”Principalele obiective pentru perioada 2021-2024”.

De altfel, noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că eliminarea taxei de pod, pe care o consideră ”anacronică”, va încuraja comerțul transfrontalier și va reduce aglomerația la trecerea spre Bulgaria.

„Mi se pare cumva că taxa de la Giurgiu are şi efectul că descurajează un anumit tip de comerţ transfrontalier, de schimburi între ţări, de poli care ar putea să fie Giurgiu – Ruse. Deci, e o prioritate pe care am reuşit şi în negocierile cu celelalte partide să fie asumată de toată coaliţia: eliminarea acestei taxe, cu efectele benefice, în afară de faptul că nu se mai scot bani din buzunarele oamenilor, ale transportatorilor, şi că nu se mai stă la coadă pentru a plăti taxa pe o parte”, a declarat Cătălin Drulă.

Acesta a menționat că are în vedere și discuții cu partea vecină, pentru ca eliminarea taxei de trecere pe Podul Giurgiu – Ruse să fie făcută și de autoriățile din Bulgaria.

”Vreau să vorbesc şi cu colegii din partea bulgară, poate o facem împreună”, a completat șeful de la Transporturi.

În fiecare an la data de 20 iunie, considerată ”Ziua Podului”, trecerea peste Dunăre, în sensul Giurgiu – Ruse, este gratuită pentru vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune.

Podul Giurgiu – Ruse, în lungime de 2,8 km, a fost dat în folosinţă la data de 20 iunie 1954. Construcţia sa a durat doi ani şi jumătate.

Amplasat la 1 km aval de Giurgiu şi la 4 km aval de Ruse, traversând Dunărea la km 488+700, de la gurile sale, podul a fost construit pentru trafic mixt, având pe podul principal o cale ferată simplă în partea inferioară şi o şosea cu două benzi de circulaţie la partea superioară. Are 37 deschideri şi lungimea totală de 2.223,92 m, din care 1.168 m partea română.

 

CITEȘTE ȘI:

Cătălin Drulă: Autostrada Comarnic-Braşov este o prioritate pentru mine. Acum avem niște planșe

Sania lui Moș Crăciun: pe care i-o recomanzi?

Alpha Ace: și mașinile electrice pot fi șarmante!

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Sibiu - Făgăraș
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Autostrada Sibiu – Făgăraș va fi realizată complet în 2028

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...