Produsul full service, o soluţie completă pentru flotă

Interviu cu Frédéric Banco, Director General ALD Automotive



Frederic-Banco-ald-automotive-floteauto

Care sunt rezultatele-cheie care au marcat, anul trecut, activitatea ALD Automotive?

frederic-banco
Frédéric Banco, director general ALD Automotive

Evoluţia companiei a fost ascendentă în 2016, atingându-ne obiectivele pe principalele direcţii pe care ni le-am propus la începutul anului: menţinerea gradului de satisfacţie a clienţilor, creşterea totală a flotei pe leasing operaţional şi focusul pe serviciul de leasing operaţional full service, creşterea numărului de clienţi din sectorul IMM şi adaptarea produselor existente la nevoile actuale ale clienţilor.

Anul trecut, am înregistrat o creştere de 12% a flotei pe leasing operaţional, iar acest produs full service a avut un avans considerabil în portofoliul nostru, 98% din cele peste 8.000 de autovehicule din flotă fiind contractate full service la sfârşitul anului trecut.

În sectorul IMM-urilor, am crescut cu peste 100 de noi companii numărul clienţilor, ajungând la un portofoliu total de 447 companii. Acest rezultat a fost sprijinit şi de produsul de leasing operaţional de tip White Label, destinat antreprenorilor locali, şi care a fost un factor important al creşterii numărului de IMM-uri în portofoliul nostru de clienţi.

 

Cum vedeţi evoluţia afacerilor companiei în acest an ?

Continuăm să ne menţinem ritmul de creştere şi avem în plan să lansăm mai multe soluţii şi produse noi până la finalul acestui an, dedicate IMM-urilor şi segmentului corporate.

La nivelul anului trecut, aproximativ 75% din clienţii ALD Automotive erau din segmentul corporate, iar 25%  IMM-uri, iar anul acesta vom continua să dezvoltăm produse personalizate pentru cele două categorii.

Vom continua de asemenea strategia de investiţii în noi produse şi servicii şi menţinem în focus să promovăm autovehiculele electrice şi hibride plug-in, oferind astfel resursele pentru ca politicile auto ale companiilor din segmentul corporate să aibă un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Deja avem pe piaţa locală primul produs de leasing operaţional cu servicii incluse pentru autovehicule electrice şi hibride plug-in disponibile în România, ALD Electric.

Pe lângă noile tehnologii, avem în derulare un plan pe termen lung privind inovaţia digitală şi noi soluţii de mobilitate care eficientizează timpul utilizatorilor şi modul cum pot beneficia de contract. Este vorba despre aplicaţii mobile, de soluţii de telematică, de noi opţiuni de mobilitate folosind multiple soluţii, care deja există în alte ţări din Europa de Vest. În România, de exemplu, am lansat anul acesta soluţia de mobilitate My ALD, adaptată pe plan local, care se dovedeşte a fi extrem de utilă atât pentru utilizatorii autovehiculelor, cât şi pentru managerii de flote.

Mai mult, avem în plan să dezvoltăm şi mai mult produsul de tip White Label, care ne va sprijini să accesăm mai mulţi clienţi din rândul companiilor mici şi mijlocii, segment care oferă potenţial de creştere tot mai mare.

Ne preocupă şi vom fi prezenţi în continuare cu soluţii pentru siguranţa utilizatorilor. Vom continua parteneriatul cu Academia Titi Aur, prin care oferim cursuri de condus defensiv şi ecologic, pentru a evita orice fel de incident neplăcut la volan şi pentru a ne ajuta clienţii să îşi reducă costurile pe care le au cu parcul auto.

 

Ce volum de investiţii estimaţi în acest an la nivelul flotei?

În 2016, am achiziţionat peste 2.500 de autovehicule, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul precedent, în acord cu nevoile clienţilor noştri. Suntem receptivi la planurile lor pentru dezvoltarea flotelor auto şi ţinem cont de acestea în stabilirea strategiei noastre de investiţii în flotă.

 

Din perspectiva companiilor-client, ce trenduri aţi remarcat în ceea ce priveşte leasingul operaţional cu servicii incluse?

Leasingul operaţional full service va avea un rol definitoriu în dezvoltarea industriei, în condiţiile în care clienţii noştri îşi doresc o soluţie completă pentru flotă, prin închirierea pe termen lung a autovehiculelor şi includerea unei game complete de servicii aferente utilizării vehiculelor. Anul trecut, din cele peste 8.000 de autovehicule din flota ALD Automotive, 98% erau contractate în leasing operaţional full service.

Acesta este un semn al maturizării pieţei şi o consecinţă directă a faptului că tot mai multe companii înţeleg conceptul de leasing operaţional cu servicii incluse şi optează pentru soluţiile care le oferă cele mai multe beneficii pentru business.

Nu în ultimul rând, tendinţele din piaţa auto de reducere a consumului de carburant şi a emisiilor de CO2, dar şi dorinţa clienţilor de a deţine flote auto cu impact redus asupra mediului înconjurător au făcut ca modelele de vehicule electrice şi hibride să devină o alternativă viabilă pentru companii atât de reducere a amprentei de carbon, cât şi a costurilor.

 

La nivelul flotelor pe care le administraţi, care este ponderea elementelor în structura TCO?

 

Deprecierea (costul de finanţare), costurile cu combustibilul şi mentenanţa, dar şi costurile cu asigurarea şi cele ce apar atunci când se întâmplă un accident sunt cele mai importante componente ale costului total de proprietate (TCO), în cazul unui autovehicul. Aceste elemente au ponderea cea mai mare în calculul TCO în general în cazul flotelor auto, fiind valabile şi în cazul flotei pe care o administrăm. La acestea se adaugă costurile fixe ce reprezintă toate taxele aferente achiziţiei şi utilizării autovehiculelor din cadrul flotei, costurile serviciilor, precum şi costurile ascunse, generate de comportamentul şoferului sau costurile care apar la încheierea contractului de leasing operaţional.

Costurile care compun TCO depind, în orice calculaţie, de durata contractului şi rulajul agreat, iar costul finanţării a suferit modificări în ultima perioadă, în principal pe fondul scăderii istorice a dobânzilor.

 

Ce portofoliu de mărci aveţi şi care este strategia ALD Automotive în acest domeniu? Ce pondere au utilitarele în acest portofoli?

Pentru clienţii corporate, mărcile de autovehicule cele mai frecvente sunt Dacia – Renault – Nissan, Volkswagen – Skoda – Audi – Seat, Ford şi Toyota.  Principalele modele preferate de clienţii noştri IMM-uri, pentru care avem şi un produs dedicat, de tip White Label, sunt Dacia, Toyota, Peugeot şi Citroen.

Strategia noastră este de a fi alături de clienţii noştri din momentul selectării modelelor şi mărcilor vehiculelor, pe toată durata contractului, prin asigurarea suportului constant în utilizarea serviciilor contractate şi până la returnarea autovehiculelor.

În mod obişnuit, clienţii noştri ştiu deja ce modele şi mărci să fie vehiculele pe care le vor adăuga flotelor lor. Cele mai multe companii mari, de exemplu, au deja menţionate aceste aspecte în politicile lor auto.

Şi pentru IMM-uri alegerile sunt simple, mai ales că această categorie de clienţi apelează cu precădere la produsul de tip White Label. În prezent, oferim acest produs în parteneriat cu un producător auto, urmând ca, până la finalul anului, să dezvoltăm noi parteneriate.

La finalul anului trecut, ALD Automotive avea peste 8.000 de autovehicule în flotă. Dintre acestea, 1.200 au fost vehicule utilitare sub 3,5 t.

 

 Remarcati, in ultimul timp, un interes din ce în ce mai mare pentru vehiculele verzi?

Una dintre tendinţele actuale, atât la nivelul pieţei în general, cât şi în rândul clienţilor noştri corporate, este deţinerea unei flote auto cu un impact redus asupra mediului înconjurător.

Dacă ne raportăm la ceea ce se întâmplă în Europa, care este considerată un hub al maşinilor electrice şi care şi-a impus ca target să depăşască 8 milioane de autovehicule înmatriculate până la finalul anului 2020, vedem că  înverzirea flotelor auto este o tendinţă ce se va impune în România şi la care avem semnale că vor adera tot mai multe companii în următorii ani.

În prezent, infrastructura în România are de recuperat faţă de ţări din Europa, precum Franţa, Germania, Norvegia, pentru a enumera doar câteva, care sunt şi trendsetteri. Dar pentru companiile early adopters din România, care implementează sau au în plan politici de înverzire a parcului auto, am lansat, recent, ALD Electric, primul produs de leasing operaţional pentru autovehicule electrice şi hibride plug-in.

Mai mult decât atât, pentru a promova aceste noi tehnologii, noi organizăm, în parteneriat cu Academia Titi Aur, evenimente dedicate clienţilor pentru ca aceştia să testeze cele mai noi modele de vehicule electrice şi hibride, disponibile pe piaţa locală. Promovăm aceste tehnologii tocmai pentru a veni în sprijinul dorinţei companiilor de a-şi reduce amprenta de carbon în ceea ce priveşte utilizarea flotelor, prezentându-le în acelaşi timp şi o alternativă viabilă de reducere a costurilor.

 

(Articol publicat in revista Flote Auto, mai 2017)

 

 

 

Adaugati comentariu