Suspendarea
Home Miscellanea Business Producătorii chinezi de mașini electrice și baterii caută finanțare pe bursa din Hong Kong, pentru expansiunea globală

Producătorii chinezi de mașini electrice și baterii caută finanțare pe bursa din Hong Kong, pentru expansiunea globală

Piața chineză a IPO (Oferta Publică Inițială) a înregistrat o încetinire puternică în 2024, deoarece autoritatea de reglementare a valorilor mobiliare a crescut birocrația referitoare la listări. Acest lucru, combinat cu faptul că Hong Kong Exchange (HKEx) a relaxat recent regulile pentru companiile chineze, a determinat mulți jucători să se îndrepte spre această piață pentru a strânge fonduri. Acest lucru este notabil mai ales pentru producătorii de mașini electrice și baterii, potrivit unei analize realizate de Rho Motion.

Companiile chineze se pregătesc să strângă miliarde de dolari pe HKEx în următoarele 18 luni. Deja, mulți producători de mașini electrice și baterii s-au listat deja, căutând fonduri pentru extindere. CALB, al patrulea producător de baterii din lume în 2024, a fost listat la Hong Kong în 2022, strângând 1,3 miliarde dolari. În mod similar, atât REPT Battero, cât și Horizon Robotics au strâns la rândul lor 272 milioane dolari și, respectiv, 696 milioane dolari în 2023 și 2024.

La începutul acestui an CATL, cel mai mare producător de baterii din lume, a depus un prospect cu scopul de a fi listat în următoarele 18 luni. În același timp, alte companii, precum Hozon Motors (mașini electrice), Zenergy (baterii), Shuangdeng Group (baterii), și-au pregătit deja prospectele.

Totodată, se pare că și alți producători cunoscuți, precum Chery (mașini electrice), Seres (mașini electrice), GAC Aion (mașini electrice, CNGR (baterii), Chengxin Lithium (baterii) și StarCharge (stații de încărcare) iau în considerare lansarea de IPO-uri pe HKEx.

Ce câștigă companiile chineze din listarea la HKEx?

Pe măsură ce jucătorii chinezi caută din ce în ce mai mult să își globalizeze operațiunile și bazele de consumatori, o listarea pe bursa din Hong Kong constituie un fundament solid pentru a realiza acest lucru.

Bursa din Hong Kong devine astfel o poartă deschisă pentru companiile chineze în căutarea investitorilor globali, oferind acces mai ușor la capitalul străin.

Anterior, jucătorii chinezi intenționau să atragă fonduri din SUA, însă tensiunile geopolitice au descurajat companiile să se coteze acolo, atât reglementările SUA, cât și cele ale Chinei blocând practic acest lucru. Drept urmare, companiile se îndreaptă acum către Hong Kong pentru finanțare.

Impact asupra industriei auto

În timp ce mediul de finanțare din Europa și America de Nord devine mai restrâns pe măsură ce politicile se schimbă, iar piața internă chineză se confruntă, de asemenea, cu probleme, Hong Kong poate acționa ca o sursă vitală de capital pentru jucătorii chinezi. Asigurarea capitalului va ajuta companiile din China să se extindă la nivel global și să cimenteze pozițiile dominante în lanțurile globale de aprovizionare.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Platforma IoT B2B dezvoltată de Samsung – „SmartThings Pro” – va fi integrată în PBV-urile Kia

 

14 oferte pentru supervizarea lucrărilor la Drumul Expres Focșani – Brăila

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
Business

Grupul Volkswagen ia în calcul o reducere a capacității de producție cu 1 milion de vehicule

Volkswagen intenționează să reducă din capacitatea fabricilor subutilizate și costisitoare din China...

Mercedes
Business

Investitorii critică strategia Mercedes-Benz în China, orientată distinct către segmentul de lux

Mercedes-Benz se confruntă cu o presiune tot mai mare în China, dar...

ford
Business

Ford își restructurează divizia de vehicule electrice, care generează pierderi

Ford a anunțat planuri de restructurare a diviziei sale de vehicule electrice,...