Norvegia
Home Finanţare Primăria din Voluntari – Ilfov îşi cumpără 8 maşini electrice

Primăria din Voluntari – Ilfov îşi cumpără 8 maşini electrice

Odată cu majorarea la 35.000 de euro a plafonului pentru achiziţia maşinilor de către instituţiile publice, primăria Voluntari intenţionează să achiziţioneze un număr de 8 maşini electrice prin programul Rabla Plus.

Potrivit unui anunţ de participare publicat în SICAP,  valoarea totală estimată a achiziţiei este de 1.095.968 lei (fără TVA).

„Poluarea determinată de emisiile provenite de la autovehicule este într-o constantă creştere, iar responsabilităţile cu privire la schimbările climatice necesită o abordare clară în sensul diminuării efectelor poluării”, spun reprezentaţii Primăriei Voluntari, care arată că au astfel în vedere inlocuirea unei parti din parcul auto invechit al institutiei.

Printre criteriile de atribuire se numără preţul, autonomia şi consumul energetic.

Potrivit anunţului de licitaţie, ofertele vor fi deschise în data de 21 ianuarie 2019.

În situația în care se constată ca ofertele clasate pe primul loc au punctaje egale, autoritatea contractanta va incheia contractul cu ofertantul a carui oferta are cel mai mic pret. Daca si preturile sunt egale, ofertele se vor departaja în funcție de factorul de evaluare „Cea mai mare autonomie conform WLPT” si, dacă si în această situație egalitatea persista, departajarea se va face după factorul „cel mai mic consum energetic conform WLPT”.

În luna decembrie, şi Primăria sectorului 3 din Capitală a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea unor „vehicule verzi”, intenţia administraţiei locale fiind de a-şi reînnoi parcul auto cu o utilitară şi 9 autoturisme electrice.

În luna noiembrie 2018, Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2018 care instituie o excepţie de la aplicarea măsurii prin care se interzice autorităţilor şi instituţiilor publice să achiziţioneze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 metri cubi, al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro inclusiv TVA.

Astfel, actul normativ prevede posibilitatea ca autorităţile şi instituţiile publice să poată achiziţiona autoturisme cu un preţ de până la 35.000 euro în echivalent în lei, inclusiv TVA, cu condiţia ca această achiziţie să se realizeze în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic – Rabla Plus, finanţat din Fondul pentru Mediu.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Tesla
Analize de piațăFlotă verde

Tesla, pe piața europeană: de la dominația incontestabilă la prăbușirea vânzărilor

A existat o vreme când Tesla întruchipa avangarda mobilității electrice, dominând incontestabil...

mașini electrice mici
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană va anunța în 10 decembrie cum va introduce categoria de mașini electrice mici

În luna decembrie, Comisia Europeană va dezvălui o nouă categorie de mașini...

emisiile
Flotă verde

Adevărul despre emisiile de CO2 asociate mașinilor electrice, dezvăluit de cercetători

Mașinile electrice produc inițial mai mult CO2 decât vehiculele termice, dar, după...

AutoturismeFlotă verde

Alfa Romeo Tonale – SUV-ul care aduce sportivitatea italiană în mobilitatea de business

Într-o piață unde flotele sunt definite de cifre, fiabilitate și cost total...