Finanţe
Home Piaţa auto Piaţa chineză va fi în centrul strategiei Renault pentru 2017-2022

Piaţa chineză va fi în centrul strategiei Renault pentru 2017-2022

Renault intenţionează să pună China în centrul planului său strategic pentru perioada 2017-2022, a afirmat directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, la inaugurarea primei fabrici de asamblare a Renault din statul asiatic, o investiţie de 870 milioane de euro.

„Renault nu este dependent de China, care este doar o oportunitate pentru noi. Piaţa chineză va fi în centrul viitorului plan strategic”, a declarat Carlos Ghosn, citat de Reuters.

Acesta a adăugat că Renault va trebui să propună vehicule electrice mai convenabile pentru piaţa globală şi cea din China.

„Deşi Renault are licenţă de producere a vehiculelor comerciale uşoare (LCV) în China, în prezent compania se concentrează pe SUV-uri”, a explicat şeful alianţei Renault-Nissan.

Producţia fabricii din Wuhan (în centrul Chinei) ar putea fi dublată sau chiar triplată faţă de producţia sa iniţială de 150.000 de vehicule pe an, a afirmat Jacques Daniel, şeful societăţii mixte formate din Renault’ şi partenerul local Dongfeng Motor Group.

China nu ar mai trebui inclusă în aceeaşi categorie cu alte state emergente, cum ar fi Brazilia, Rusia şi India, deoarece piaţa sa este mai asemănătoare cu cele din SUA, Japonia şi Europa, a explicat Ghosn.

Considerând mărimea şi maturitatea pieţei auto din China – cea mai mare din lume – un ritm anual de creştere de 5 – 6% pe an este foarte solid, susţine şeful alianţei Renault-Nissan.

Acesta a adăugat că Nissan a înregistrat anul trecut o creştere a vânzărilor pe piaţa chineză de 6,3%, iar producătorul auto nipon va continua să-şi dezvolte operaţiunile din China pentru sprijinirea câştigurilor.

Renault se aşteaptă în acest an la o creştere a vânzărilor în China de 5%, după ce va începe pentru prima dată producerea de autovehicule în statul asiatic.

„Pentru Renault este o oportunitate perfectă deoarece, pe moment, noi doar importăm maşini în China, ceea ce este o mică parte din potenţialul nostru. Recunosc că ritmul de creştere nu este atât de ridicat cum ne aşteptam, dar această evoluţie face parte din normalizarea Chinei”, a afirmat recent Ghosn.

Vânzările de autovehicule în China au înregistrat în 2015 cel mai lent ritm de creştere din ultimii trei ani, arată datele publicate săptămâna trecută de Asociaţia Constructorilor Chinezi de Automobile (CAAM), pe măsură ce încetinirea creşterii economice şi volatilitatea de pe pieţele bursiere au afectat cererea de autovehicule.

Potrivit CAAM, un număr de 24,59 milioane autovehicule au fost vândute anul trecut în China, ceea ce reprezintă o creştere anuală de 4,7%. Comparativ, în 2014, piaţa auto din China a înregistrat o creştere de 6,9%, după un avans de 13,9% în 2013.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Seltos
AutoturismeIndustrie autoPiaţa auto

Kia Seltos a ajuns în România

Kia extinde oferta de SUV-uri disponibilă în România cu noul Seltos, un...

Renault Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Trafic Van E-Tech electric este Utilitara Anului 2027

Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...

Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault deschide un nou capitol în ofensiva LCV cu noul Trafic Van E-Tech electric

Ca parte a planului strategic futuREady, Renault anunță lansarea a cinci noi...

iCAUR
AutoturismePiaţa auto

iCAUR România a început dezvoltarea rețelei naționale înaintea lansării oficiale la Salonul Auto București

Auto Italia a început dezvoltarea rețelei naționale de parteneri iCAUR în România,...