Advertisement

enel-formula-E-floteauto
Home Piaţa auto Flotă verde Parteneriat între Enel şi Formula E în domeniul mobilităţii electrice

Parteneriat între Enel şi Formula E în domeniul mobilităţii electrice

Enel a făcut echipă cu FIA Formula E – primul campionat complet electric din lume – după anunţarea unui acord pentru a deveni Partener Energetic Global Oficial al campionatului. Anunţul a fost făcut în cadrul unui eveniment care a avut loc astăzi la Muzeul Naţional MAXXI al Artelor din Secolului 21, din Roma.

Formula E intră în parteneriat cu liderul mondial energetic Enel pentru a promova dezvoltarea infrastructurii tehnologice energetice a campionatului.

Suntem încântaţi de parteneriatul cu echipa de Formula E pentru a aduce expertiza noastră în accelerarea procesului de digitalizare a infrastructurii lor de gestionare a energiei, furnizându-le energie prin tehnologiile noastre de generare din surse regenerabile. Enel şi Formula E sunt parteneri naturali, întrucât îmbrăţişăm oportunităţi interesante în domeniul mobilităţii electrice, al oraşelor inteligente şi al revoluţiei energiei curate. Ne unim acum forţele pentru a continua munca noastră de pionierat în inovarea tehnologică pentru vehiculele viitorului”, a declarat Francesco Starace, CEO Enel.

Enel va lucra cu Formula E pentru a optimiza generarea, distribuţia şi managementul energiei curate, prezentându-şi soluţiile energetice avansate. Parteneriatul începe odată cu viitoarea cursă Berlin ePrix, care va avea loc în data de 21 mai şi va rula în următoarele două sezoane, cu posibilitatea de a prelungi contractul în afara sezonului 2017/18.

Enel proiectează o mini reţea energetică complet digitalizată pentru Formula E, folosind tehnologia companiei de contorizare inteligentă pentru a monitoriza consumul de energie şi pentru a oferi fanilor ocazia de a interacţiona cu un sistem energetic avansat, în timp real. În actualul sezon, Enel va implementa treptat contoarele sale inteligente şi sistemul de gestionare a energiei, colectând date privind consumul de energie pentru fiecare echipă şi pentru întregul eveniment, la fiecare cursă.

O mini reţea transportabilă va asigura că toate cursele din campionat nu pun presiune suplimentară asupra reţelei de electricitate existente în oraşele gazdă. Enel va oferi, de asemenea, tehnologia de iluminare cu LED-uri pentru zonele din jurul fiecărui circuit şi va instala propriile staţii de reîncărcare pentru fanii care sosesc la ePrix în vehiculele electrice proprii.

Până în sezonul 2017/18, Formula E va putea implementa o combinaţie de panouri solare şi generatoare alimentate cu glicerină, conectată la un sistem de stocare inovator, care va distribui energie evenimentului, ori de câte ori este necesar. Enel va analiza şi instalarea de panouri solare în alte zone, la fiecare locaţie.

Enel conduce dezvoltarea de tehnologii de generare a energiei din surse regenerabile, reţelele inteligente şi soluţiile de e-mobilitate în sectorul energetic, iar Formula E oferă Grupului un spaţiu de testare high-tech pentru dezvoltarea continuă a tehnologiilor energetice ecologice ale companiei multinaţionale.

În plus, ca urmare a semnării acordului de parteneriat, toate operaţiunile Formula E vor deveni neutre din punct de vedere al carbonului. În consecinţă, Berlin ePrix devine prima cursă neutră din punct de vedere al carbonului. În prezent, Formula E generează în jur de 30.000 de tone de dioxid de carbon în fiecare an, ceea ce, potrivit datelor Agenţiei de Protecţie a Mediului din Statele Unite ale Americii, este echivalent cu media emisiilor anuale de CO2 a peste 2.700 de case din America.

Cea mai mare parte a emisiilor de CO2 generate de campionat provine de la transportul internaţional de echipamente pe parcursul sezonului, chiar dacă organizaţia ia măsuri în mod proactiv pentru a limita emisiile provenite din transport. Prin urmare, Enel va lucra cu Formula E pentru a compensa în mod progresiv aceste emisii, prin implementarea tehnologiilor Enel pentru energie din surse regenerabile.

Formula E a fost lansată în septembrie 2014 şi, în prezent, se află în cel de-al doilea sezon. De la începutul campionatului său inaugural, seria a avut succes, cu o audienţă medie de televiziune de 18,3 milioane de oameni care urmăresc fiecare ePrix şi o medie de participare la curse de aproximativ 30.000 de oameni.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...

Rabla Plus
Flotă verdeFonduri publice

Începe o nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu...

Primăria Sectorului 3
Flotă verdeFonduri publice

Primăria Sectorului 3 și-a bugetat 3,1 mil. lei pentru achiziționarea a 28 de vehicule electrice

Primăria Sectorului 3 al Capitalei a lansat licitația pentru achiziția unui număr...