electrificarea
Home Interviuri Editorial Pariu pe relaxarea termenului-limită 2035

Pariu pe relaxarea termenului-limită 2035

Cu 115 luni până la intrarea în vigoare a interdicției de vânzare a mașinilor termice noi, constructorii auto par hotărâți să-și ia destinele în propriile mâini. Confruntați cu inerția Bruxelles-ului de a lua în considerare realitățile economice, industriale și comerciale ale pieței auto pentru a asigura coerența tranziției energetice necesare, producătorii își ajustează singuri strategiile, de altfel o chestiune de supraviețuire în condițiile unui declin global al vânzărilor și profiturilor.

Tendința inițiată anul trecut de Mercedes-Benz, care postulează că piața singură va dicta viteza trecerii la vehicule electrice, pare să creeze un precedent. Constructorul auto german își actualizează gama de vehicule cu ardere internă, urmând să lanseze aproximativ 20 de modele până în 2027.

Confruntat cu cumpărători pasionați, Porsche și-a revizuit foaia de parcurs pentru a liniști clienții, prin restabilirea rolului mașinilor cu ardere internă, în pofida introducerii unei tușe hibride. Dezamăgirile legate de vehiculele electrice au iritat și Volkswagen, care are dificultăți în a-și impune gama ID.

Scăderea Stellantis după ani de creștere este un memento al fragilității unui sector, în care rezultatele sunt apreciate în funcție de procente și cotă de piață. Grupul franco-italo-american a învățat acest lucru pe calea cea grea, revizuindu-și complet strategia. Trecerea la mașini electrice, planificată pentru 2030, pare a fi amânată.

Renault și-a dublat gamele, pentru a oferi o alternativă electrică modelelor termice și invers. Stellantis mizează pe platforme multi-energie, BMW optează pentru mai multe opțiuni de motorizare, iar în timp ce Ford se bazează pe gamele sale electrice ca sursă de creștere, dar tranziția către 100% emisii zero în Europa până în 2030 nu mai face parte din planurile sale. Volvo și-a pus mașinile electrice în așteptare și a ales să-și extindă versiunile hibride plug-in ale modelelor sale, iar Honda a anunțat că își amână ambiția de a vinde numai vehicule 100% electrice din 2040.

În pofida investițiilor și a presiunilor de la Bruxelles în favoarea vehiculelor electrice, constructorii auto sunt tentați să dea înapoi sau cel puțin să-și înghețe planurile de dezvoltare. Pare, așadar, un pariu pe relaxarea interdicției de vânzare a modelelor termice noi din 2035, în care un număr tot mai mare de producători vor acum să creadă.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, iunie 2025)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

A apărut revista FLOTE AUTO, iunie 2025

 

Piste de biciclete pe ”Drumul lui Bachus”. Traseele vor conecta Mizil și Urlați cu localități viticole

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

gestionarea flotelor
Editorial

Gestionarea flotelor, prin planuri live

În mod tradițional, companiile își stabilesc strategiile privind gestionarea flotei auto la...

gestionarea flotelor
Administrare floteEditorial

Către o gestionare mai inteligentă a flotelor în 2026

Managerii de flote au multe pe cap. În același timp cu presiunile...

electrificarea
Editorial

Electrificarea flotelor fără susținerea șoferilor, o victorie goală de sens

Electrificarea vehiculelor comerciale este adesea prezentată ca o inevitabilitate tehnologică. Constructorii laudă...

gestionarea flotelor
Editorial

Inteligența artificială, dincolo de zvonuri

Inteligența artificială (IA) poate domina titlurile ziarelor, dar în managementul flotei adevărata...