Home Administrare flote Juridic Ordonanţa de taxare a bacşişului a fost atacată la Curtea Constituţională

Ordonanţa de taxare a bacşişului a fost atacată la Curtea Constituţională

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015, care prevede, între altele, taxarea bacşişului şi nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

„În opinia Avocatului Poporului, actul normativ vizat este neconstituţional în ansamblul sau, întrucât afectează drepturi şi libertăţi constituţionale, în speţă accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine repararea pagubei, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi precum şi libertatea economică ale persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

ordonanta-de-taxare-a-bacsisului-a-fost-atacata-la-curtea-constitutionala-floteauto
În opinia Avocatului Poporului, ordonanţa crează premisele unor abuzuri din partea organelor de control

Potrivit documentului citat, OUG nr. 8/2015 încalcă principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi independenţa judecătorilor prin faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în patrimoniul său, întrucât amenda şi suma de bani achitată nu se restituie, aşa cum reiese din textul legal criticat.

În opinia Avocatului Poporului, măsura reglementată prin prevederile legale criticate este de natura a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluţia de anulare a procesului-verbal de contravenţie pronunţată de instanţa de judecată nu are nici un efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-verbale în afara condiţiilor impuse de cadrul legal.

„Prin actul normativ criticat mai sunt încalcate principiul proporţionalităţii, libertatea economică şi obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie. Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 8/2015
nu conţine numai simple norme de procedură care să vizeze competenţa instanţelor judecatoreşti, ci şi norme care produc efecte de ordin patrimonial, care pot avea consecinţe negative iremediabile pentru activitatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale”, se mai arată în comunicat.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

taxe auto
FiscalitateJuridic

2027, termenul-limită pentru recuperarea pe cale administrativă a vechilor taxe auto de poluare

Proprietarii de vehicule care au achitat în perioada 2007–2017 taxele auto de...

transporturi
JuridicTransporturi

Schimbare majoră în transporturi din 2027. Atestatul profesional devine obligatoriu și pentru șoferii de utilitare ușoare

Piața transporturilor de mărfuri din România trece printr-o modificare legislativă importantă, care...

tarife
Juridic

Noile tarife pentru permise și înmatriculări din 15 septembrie 2026

Șoferii români vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru actele auto...

achizițiile publice
Fonduri publiceJuridic

Comisia Europeană propune noi reguli pentru achizițiile publice. Planul UE de a bloca gigantul BYD de la licitații

Comisia Europeană intenționează să reformeze legislația privind achizițiile publice pentru a facilita...