Advertisement

Amenzi de circulație
Home Administrare flote Juridic Amenzi de circulație mai mari după modificarea Codului Rutier

Amenzi de circulație mai mari după modificarea Codului Rutier

O serie de amenzi de circulație au fost majorate începând de luna trecută, depășirea sau neacordarea de prioritate care determină avarierea vehiculelor fiind sancționate, de exemplu, și cu 2.900 de lei.

Aproape de finalul lunii ianuarie 2022, Guvernul a majorat sancțiunile pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, prin intermediul unui act normativ care a modificat şi completat OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cunoscută și sub numele de Codul Rutier.

Comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Potrivit noii legislații, va fi sancționat cu amenzi prevăzute în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile. În cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale s-a stabilit o amendă prevăzută în clasa a III-a de amenzi (870 lei – 1.160 lei) şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Prin comportament agresiv se înţelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
d) circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roţi;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Circulația nejustificată cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii. Fapta a fost trecută într-o clasă superioară de contravenţii (amenzi de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) s-a înlocuit cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională. În aceste cazuri, s-a introdus sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată. Guvernul a majorat sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile.

Nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire. Noile amenzi de circulație au fost majorate de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei; totodată, s-a majorat sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile. Pe de altă parte, s-a trecut într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (amenzi de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, s-a majorat sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

Nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate. S-a trecut într-o clasă superioară de contravenţii (amenzi de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei) și s-a majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile. Pe de altă parte, s-a trecut într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (amenzi de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile.

Prag intermediar de 70 km/h la depăşirea vitezei. Noile amenzi

Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului Rutier mai prevede şi reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv cel de peste 70 km/h faţă de limita legală, pentru depăşirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv de 120 de zile.

”Lipsa unei gradualităţi în aplicarea sancţiunii actuale de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul depăşirii cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, încurajează conducerea autovehiculelor cu o viteză mult peste 50 km/h faţă de limita legală. Astfel, prin proiect se propune reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 km/h faţă de limita legală, pentru depăşirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile”, explică reprezentanţii MAI.

Astfel, la articolul 102, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4) cu următorul cuprins:
„(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:
a) depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;
c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.”

Potrivit MAI, statistica primelor 9 luni ale anilor 2019, 2020 şi 2021 relevă o creştere de la an la an a încălcărilor limitei legale de viteză cu peste 50 km/h. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2019 au fost constatate 49.570 de încălcări ale limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, în primele 9 luni ale anului 2020, 61.029 de încălcări, iar în aceeaşi perioadă a anului 2021, 67.719.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, aprilie 2022)

 

 

CITEȘTE ȘI:

10 sporturi cu motor pe care poți paria acum

CNAIR: Lucrările de reparaţii şi înlocuire rosturi de dilataţie pe DN 1, pasaj Ikea, aproape de finalizare

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Euroins
AsigurăriJuridic

Decizie definitivă a Curții de Apel București în cazul falimentului Euroins

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de hotărârea Curții de...

Primăria Sectorului 3
Siguranţă rutieră

Primăria Sectorului 3 a dat amenzi, în 2024, de aproape 3 mil. de lei pentru parcare neregulamentară

Anul trecut, Primăria Sectorului 3 a ridicat 5.782 de autovehicule parcate sau...

talentele
Juridic

Reinventarea pieței muncii: cinci chei de actualitate pentru a atrage și reține talentele

Identificarea modului prin care companiile își pot transforma forță de muncă într-unul...

Byd
Juridic

BYD, Geely și SAIC, dar și BMW și Tesla dau în judecată Comisia Europeană

Trei dintre cele mai mari companii auto chineze, BYD, Geely și SAIC,...