Mobilitate urbană
Home Transporturi Mobilitate urbană. Schimbarea radicală din 2027 care va decide unde merg banii pentru transport

Mobilitate urbană. Schimbarea radicală din 2027 care va decide unde merg banii pentru transport

Comisia Europeană face un pas decisiv către uniformizarea politicilor de transport prin adoptarea unui Regulament de punere în aplicare care va obliga statele membre să măsoare și să raporteze indicatorii de mobilitate urbană pe baza unor parametri universali începând cu anul 2027.

Noua legislație stipulează că fiecare țară din blocul comunitar are obligația de a colecta date specifice pentru fiecare „nod urban” – orașele și aglomerările urbane incluse în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Monitorizarea se va concentra pe trei piloni fundamentali: sustenabilitatea, siguranța și accesibilitatea. Ulterior, aceste informații vor fi transmise direct Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxelles au precizat că vor accepta o „anumită adaptare” la specificul instituțional, juridic și financiar al fiecărui stat sau autorități locale, însă fără a face rabat de la obligativitatea colectării datelor pe cele trei dimensiuni menționate.

Miza acestei inițiative este crearea unei baze de date empirice solide. Prin publicarea unor rapoarte concrete, Bruxelles-ul dorește să ofere autorităților locale, naționale și europene instrumentele necesare pentru a planifica și investi mult mai eficient în transportul urban durabil. Reprezentanții Comisiei au subliniat că, până în prezent, lipsa unor date comparabile între orașe și țări a reprezentat principalul obstacol în elaborarea unor politici de mobilitate coordonate la nivel continental.

Calendarul implementării este deja stabilit. Primul raport centralizat va fi publicat în 2027, urmând ca actualizările ulterioare să fie emise periodic, o dată la patru ani. Regulamentul va intra oficial în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Peste 11.600 de interacțiuni telefonice gestionate de Call Center-ul ASF în S1. Dintre acestea, 41% au vizat sectorul asigurărilor

 

Decarbonizare fără electrificare. Toyota, BMW, Bosch și Repsol testează benzina 100% ecologică pe mașini de serie

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 3,6% în primele 5 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...