diesel Euro 5
Home Administrare flote Juridic Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni din nordul Italiei – Piemont, Lombardia, Veneto și Emilia-Romagna – va intra în vigoare de la 1 octombrie 2026. Măsura se aplică în municipiile și orașele mari cu peste 100.000 de locuitori, precum Milano, Torino, Bologna sau Verona.

Legea este totuși flexibilă, astfel că regiunile poate suspenda sau anula interdicția, cu condiția ca administrația locală să demonstreze Ministerului Mediului că implementează alte strategii capabile să reducă poluarea în mod echivalent, cum ar fi eficiența energetică, munca de acasă, modernizarea transportului public sau tehnologii precum Dual Fuel.

Drept urmare, Lombardia va menține interdicția permanentă în orașele mari, de luni până vineri, în intervalul orar 07:30 – 19:30, dar va aplica și sistemul de monitorizare Move-In (MOnitoraggio dei VEicoli INquinanti – Monitorizarea Vehiculelor Poluante). Acesta este, practic, o derogare kilometrică controlată prin satelit, cu ajutorul unei ”cutii negre” instalate în mașină. Permite șoferilor care dețin mașini vizate de restricțiile de mediu (inclusiv modele diesel Euro 5) să continue să circule în zonele cu trafic limitat (ZTL), înlocuind interdicția totală pe bază de intervale orare sau zile cu un plafon maxim de kilometri pe care îl pot parcurge anual. Instalarea ”cutiei negre” și activarea serviciului costă 50 de euro în primul an, ulterior plătindu-se un abonament de 20 euro/an. Orașele afectate sunt Milano, Brescia, Monza și Bergamo.

La rândul ei, Emilia-Romagna transpune legea sub formă de restricții sezoniere, adică doar în perioada de iarnă, între 1 octombrie și 31 martie, intervalul în care nivelul de particule PM10 atinge cote alarmante. Măsura vizează exclusiv municipiile mari: Bologna, Modena, Reggio Emilia, Parma, Ravenna, Rimini, Forlì și Piacenza. În afara interdicției de bază din timpul săptămânii, Emilia-Romagna extinde automat restricțiile (inclusiv duminica sau în regim de 24/24h) în cazul în care senzorii de mediu declanșează alerte de urgență ambientală din cauza calității precare a aerului.

În schimb, regiunile Piemont și Veneto resping total interzicerea mașinilor diesel Euro 5 și pregătesc planuri alternative pentru protejarea cetățenilor. Autoritățile locale consideră inacceptabil ca oamenilor să li se interzică să meargă la muncă sau să își ducă copiii la școală doar pentru că nu își permit o mașină nouă

Astfel, autoritățile din Piemont vor introduce subvenții pentru biocombustibili (HVO, Ulei Vegetal Hidrotratat) sub forma unui bonus financiar anual cuprins între 50 și 100 de euro, distribuit direct cetățenilor prin intermediul unui card de carburant „bio” dedicat. Pe lângă vehiculele private, fondurile de stimulare sunt direcționate și către companiile de transport public local pentru a sprijini alimentarea flotei de autobuze regionale exclusiv cu biocarburant HVO. În total, au fost bugetate peste 43 de milioane de euro pentru măsurile ecologice alternative.

Și în regiunea Veneto, autoritățile pregătesc o serie de măsuri alternative, precum:
– Conversia la Dual Fuel: dotarea vehiculelor diesel cu tehnologie Dual Fuel, care combină motorina cu gazul (GNL, GPL sau GNC) pentru a reduce drastic emisiile poluante.
– Suplimentarea transportului public: Extinderea rețelelor locale de transport în comun.
– Muncă de acasă (Smart Working): implementarea muncii la distanță pentru angajați în zilele cu alerte cod portocaliu sau roșu de poluare cu particule fine (PM10).
Noul plan propus în Veneto este considerat de regiune mult mai eficient decât o simplă restricție de trafic și este evaluat în prezent de o comisie de specialitate, urmând să fie ratificat de Consiliu la începutul lunii septembrie.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Culorile neutre domină piața auto mondială, dar șoferii încep să caute personalizarea. Care sunt preferințele românilor?

 

Pericolul invizibil din trafic: Cum ne transformă canicula la volan în șoferi „băuți”

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...

euro 7
Juridic

Reglementarea Euro 7 intră în vigoare la sfârșitul lunii noiembrie. Ce impact va avea asupra mașinilor electrice?

Noua normă Euro 7 adoptată de Uniunea Europeană nu se limitează doar...

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 3,6% în primele 5 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...