1.000 km de autostradă
Home Infrastructură Lucian Bode: „Am cerut antreprenorilor să intensifice ritmul de lucru”

Lucian Bode: „Am cerut antreprenorilor să intensifice ritmul de lucru”

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a făcut un apel la antreprenori să continue intensificarea ritmului de lucru pe şantierele care au rămas deschise pe perioada crizei Covid-19.

Verificarea de către ministrul Transporturilor, Lucian Bode a stadiului lucrărilor la obiectivele de infrastructură a continuat cu ocazia deplasării pe şantierul Centurii de sud a municipiului Timişoara.

Realizarea acestui obiectiv în lungime de 25,69 km a fost atribuită către antreprenorul Tirrena Scavi S.P.A. Valoare contractului este de 272.432.921,95 lei fără TVA, având finanţarea asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri europene.

La finalul lunii martie 2020 a fost emis ordinul de începere al lucrărilor şi de predare a amplasamentului, termenul de finalizare a obiectivului fiind stabilit pentru luna martie 2022.

”Accelerarea marilor proiecte de investiţii în infrastructura de transport va determina revigorarea economiei naţionale în perioada imediat următoare. De aceea încă de la începutul crizei provocate de noul coronavirus am cerut antreprenorilor să ţină şantierele deschise şi, cu respectarea normele de protecţie sanitară, să intensifice ritmul de lucru. Iar astăzi rezultatele deja se văd: şantierele de infrastructură au rămas deschise, iar în cazul multora dintre ele avem şi o mobilizare bună a antreprenorilor”, a afirmat ministrul transporturilor, Lucian Bode.

Acesta a menţionat că, în ultimele săptămâni, au început lucrările şi la alte şantiere noi cum sunt: Sibiu – Piteşti, DN2 -A2, pasajul Mogoşoaia.

Ministrul Transporturilor a adăugat că a solicitat conducerii CNAIR  rezultatul expertizelor, dar şi o decizie cu privire la ridicarea restricţiilor pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva.

„Am solicita să-mi prezinte stadiul exact al lucrărilor ce mai trebuie executate, pentru ca în cel mai scurt timp să fie ridicate restricţiile şi circulaţia să se poată realiza în condiţii de siguranţă. Vorbesc aici de termene clare, de un grafic de lucrări care să fie monitorizat de CNAIR. Ce trebuie remediat, trebuie făcut cât se poate de repede, cu respectarea tuturor standardelor de calitate şi siguranţă. Cu privire la Lotul 2- secţiunea E, al aceleiaşi autostrăzi Lugoj-Deva, am solicitat, şi aici, un grafic de implementare clar, cu termene asumate, prin care să fie “atacat” cât mai repede acest lot de autostradă. De un an de zile noi răspundem la clarificări. Înţeleg că sunt multe, dar cred că este suficient”, a mai arătat Lucian Bode.

 

CITEŞTE ŞI:

Atenție cu masca la volan!

Cum se depun documentele pentru şomaj tehnic după 1 mai

Avioanele te pot scăpa de Covid-19

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Arad - Oradea
Infrastructură

Drumul Expres Arad–Oradea. Încep lucrările pe Lotul 2 Salonta – Chișineu-Criș

O nouă etapă importantă pentru infrastructura rutieră din vestul României. Asocierea Onur...

Pasajul DN3
Infrastructură

Pasajul DN3 peste Autostrada A0 a fost deschis traficului pe două benzi

Circulația rutieră a fost deschisă pe pasajul DN3 care supratraversează Autostrada de...

Autostrada de Centură
Infrastructură

Autostrada de Centură București. Întregul inel din jurul Capitalei ar putea fi complet deschis în luna decembrie 2026

Circulația pe întreaga Autostradă de Centură București ar putea fi posibilă în...