Târgu Mureş – Ungheni
Home Infrastructură Lotul Târgu Mureş – Ungheni, parte din Autostrada Transilvania, ar putea fi finalizat în decembrie

Lotul Târgu Mureş – Ungheni, parte din Autostrada Transilvania, ar putea fi finalizat în decembrie

Pe șantierul Autostrăzii Transilvania, Lotul Târgu Mureş – Ungheni, în lungime de 4,5 kilometri și drumul de legătură (4,5 km) până în DN 15, ar putea fi finalizate cel mai probabil în decembrie, înainte de termenul contractual, fiind construite într-un an şi jumătate de compania Strabag, a anunțat Asociaţia Pro Infrastructura.

Lotul Târgu Mureş – Ungheni este în execuţie după licitaţia câştigată de Strabag în luna mai 2020, finalizarea sa fiind stabilită contractual în primăvara viitoare. Valoarea contractului este de 192 milioane de lei (fără TVA). Lucrările la acest segment au început, de fapt, în urmă cu 6 ani, dar contractul iniţial, încheiat cu asocierea Lemacons & Vega 93 & Arcada, a fost reziliat din cauza CNAIR, care nu şi-a făcut treaba. Ulterior, lotul a fost reintrodus într-o licitaţie care s-a finalizat după 4 ani.

Reprezentanţii Asociaţiei au menţionat că, din cauza lungimii mici, „ciotul nu rezolvă decât probleme de trafic locale, însă el este foarte important din alt punct de vedere: a fost construit practic într-un an şi jumătate”.

„Trăim în ţara unde autostrăzile se execută în 7 ani (A10 Sebeş-Turda 1 şi 2), ori contractele sunt reziliate poate chiar de trei ori (A3 Chiribiş-Biharia), ori reziliate abuziv (A1 Lugoj-Deva 2 unde fostul ministru Cuc şi fostul director CNAIR Ştefan Ioniţă sunt direct responsabili pentru despăgubirea de 236 milioane de lei plătită de români). Aşadar, putem spune că acest proiect este un succes relativ, primul constructor după era Bechtel renunţând după ce CNAIR a întârziat nepermis rezolvarea birocraţiei”, au arătat aceştia.

Conform Asociației Pro Infrastructura, în momentul semnării actualului contract de execuţie întreg traseul era expropriat, avizele şi acordurile necesare erau fost obţinute şi a existat autorizaţie de construire valabilă. „Nu am avut parte de ridicolele „surprize neidentificate” pe traseu: cimitire, fabrici sau lilieci”, au adăugat reprezentanţii Asociaţiei.

Ei au transmis CNAIR „să repete lecţiile bune învăţate din acest proiect pe toate autostrăzile viitoare şi în special pe Autostrada A7 Ploieşti-Siret, acolo unde viitorii antreprenori doar vor executa lucrările, proiectul tehnic fiind livrat de CNAIR la licitaţie”.

Lotul Târgu Mureş – Ungheni face parte din tronsonul 1C Sighişoara – Ogra, format din trei secțiuni: 1C1 Sighişoara – Târgu Mureş ( 43,54 km), cu documentația supusă revizuirii, 1C2 Târgu Mureş – Ungheni, în execuție și 1C3 Ungheni – Ogra (10,1 km), în circulație din decembrie 2018.

Autostrada Transilvania va avea o lungime totală de 416 km, dar acum se circulă doar pe aproximativ 88,5 de km.

 

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructura

 

CITEȘTE ȘI:

Programul Rabla Plus. 9.750 de cereri pentru mașini electrice şi hibrid înregistrate deja în 2021

Ministerul Finanțelor nu are încă soluție pentru o taxă auto aplicată mașinilor poluante

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...