Prețurile carburanților ating valori din ce în ce mai ridicate. De exemplu, benzina premium a depășit pragul de 7 lei/litru în stațiile din centrul Capitalei, în timp ce benzina standard are preţuri curpinse între 5,99 şi 6,42 lei. La rândul ei, motorina premium se comercializează la aproape 6,8 lei/litru, iar cea standard, la 6,2 lei/litru.
Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 3,4%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 10 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile, arată datele peco-online.
În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 4.7%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 13,5 lei mai mult decat în urmă cu 30 de zile.
În această perioadă, România se află pe locul al 2-lea în Uniunea Europeana în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină și motorină, după Bulgaria.
Comparativ cu celelalte țări din UE, România se clasează pe locul 12 la benzina fără taxe, după Austria, Bulgaria, Cehia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia și Slovenia. În același timp, motorina fără taxe comercializată în România este pe locul al 10- lea în topul celor mai mici prețuri, după Bulgaria, Cehia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta și Slovenia.
Pe piața românească, prețurile carburanților se majorează din trei motive: creșterea prețului petrolului la nivel mondial, actualizarea accizei și deprecierea leului față de euro și dolar.
Prețurile petrolului la nivel mondial au ajuns la maxime multianuale, ca urmare a deciziei grupului Opec+, care include Rusia din 2016, de a-și menține planul formulat în această vară privind creșterea treptată, nu rapidă, a producției de petrol cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună, în pofida avertismentelor privind un deficit în creștere între cerere și ofertă. Decizia amenință cu creșterea tensiunilor între marii consumatori de energie, precum SUA, Europa și China, care se tem că inflația costurilor energetice le-ar putea deraia redresarea economică, și grupul de producători de petrol, care controlează mai mult de jumătate din aprovizionarea globală cu țiței.
Astfel, joi, contractele futures pentru petrolul Brent au închis la 81,95 dolari pe baril, în timp ce petrolul de referinţă pe piaţa americană s-a cotat la 78,30 dolari pe baril. Prețul petrolul Brent, de referință pentru piața europeană, se află la maximul ultimilor trei ani, crescând cu peste 50% în acest an.
Cererea de petrol determinată de nevoile de transport ale țărilor emergente
La nivel mondial, două treimi din cererea de petrol provine, în prezent, din necesarul de combustibil pentru autoturisme și camioane. Dar nu a fost întotdeauna așa: înainte de șocurile petroliere din anii ’70, producția industrială, cea de electricitate și de căldură contau mai mult de 50% în cererea de petrol. Treptat, însă, cărbunele, gazul natural și energia nucleară, mai ieftine și/sau oferind mai multă independență energetică, au înlocuit petrolul. Acestea sunt acum completate și de energiile regenerabile.
Țările occidentale au fost principala sursă a cererii globale de petrol până la apariția, în peisajul economic mondial al anilor 2000, a mai multor țări în curs de dezvoltare, în special China și India. Astăzi, creșterea cererii de petrol este determinată doar de extinderea țărilor care se industrializează, se urbanizează și ale căror clase mijlocii obțin venituri tot mai mari, care le permit să cumpere o mașină. În contrast, țările occidentale, cu economii mai orientate spre servicii, cu o eficiență energetică mai mare, se confruntă cu o scădere a cererii de petrol.
Ca atare, în viitor, cererea de petrol ar trebui să fie în continuare condusă de țările emergente, al căror consum pe locuitor este încă departe de cel al țărilor occidentale. În 2020, SUA a raportat un consum de 61 barili/1000 locuitori, Franța – 28 barili/1000 locuitori, China 7/barili/1000 locuitori, iar România – 11 barili/1000 locuitori.
La prima vedere, producția mondială de petrol pare să fie bine distribuită. Statele Unite, Arabia Saudită și Rusia sunt cei trei principali producători, respectiv 15,6%, 13,1% și 13% din producția mondială.
Deoarece majoritatea țărilor bogate în hidrocarburi nu consumă atât de mult cât produc, își pot exporta producția la scară masivă. Nu este cazul Statelor Unite, care este și cel mai mare producător de țiței, dar și cel mai mare consumator de petrol din lume.
Dependența globală de petrolul produs în Orientul Mijlociu a crescut în ultimul deceniu odată cu apariția Chinei, care în 2015 a devenit cel mai mare importator din lume.
Punctul forte al acestor țărilor producătoare de petrol din Orientul Mijlociu provine, de asemenea, din costurile de producție extrem de mici, deoarece zăcămintele sunt gigantice și ușor de exploatat, fiind situate pe uscat (onshore) și nu pe mare (offshore). Acest avantaj competitiv le permite să susțină prețuri mici și timp de câțiva ani, dacă este necesar. Majoritatea acestor țări exportatoare cu costuri reduse (cu excepția Venezuelei) sunt reunite în cartelul OPEC (Organizația țărilor exportatoare de petrol).
Când concurența devine prea mare, ele pot inunda piața cu petrol pentru a scădea prețurile și a recâștiga cota de piață. Odată ce competiția este eliminată, își pot reduce producția pentru a crește prețurile. Așa s-a întâmplat, de exemplu, între 2014 și 2016, pentru a contracara extinderea producției de petrol de șist din SUA. Folosind o nouă tehnică de forare (fracturarea hidraulică), Statele Unite au reușit să extragă resursele petroliere inaccesibile anterior (șistul petrolier). Astfel au devenit mai puțin dependente de importurile din Orientul Mijlociu. Această nouă tehnologie a creat, însă, multe controverse cu privire la consecințele sale ecologice.
Ping-pong cu prețul petrolului
Prin urmare, evoluția prețului petrolului depinde în mod esențial de cerere și ofertă, cei doi paramentri care se influențează reciproc ca într-un joc de ping-pong.
Din anii ’70, au existat patru „șocuri” petroliere: între 1985-1986, între 1997-1998, în 2008 și în 2020 (în circumstanțe foarte specifice, desigur).
De fiecare dată, prețurile petrolului au reînceput să crească după un an sau doi de stabilitate la niveluri scăzute. Motivele acestei recuperări a prețurilor la petrol se datorează combinației a două elemente decisive.
În ceea ce privește oferta, scăderea prețurilor la petrol descurajează investițiile în infrastructură, deoarece reduce profitabilitatea lor. Acest lucru are ca rezultat o reducere a producției de petrol.
În ceea ce privește cererea, scăderea prețurilor la petrol crește prețul relativ al energiilor alternative și diminuează necesitatea de a reduce consumul în țările importatoare. Cererea de petrol astfel crește.
Cei doi factori combinați, oferta mai mică și cererea mai mare, determină în cele din urmă
creșterea prețului petrolului.
CITEȘTE ȘI:
Lotul Târgu Mureş – Ungheni, parte din Autostrada Transilvania, ar putea fi finalizat în decembrie
Programul Rabla Plus. 9.750 de cereri pentru mașini electrice şi hibrid înregistrate deja în 2021
Comentați?