Legea 55 – Secţiunea a 9-a Domeniul executării pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
§1. Executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Articolul 53
(1) Măsura de supraveghere referitoare la prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a), art. 93 alin. (1) lit. a) şi la art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţia prevăzută de art. 121 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se execută prin mijloace de comunicare la distanţă audio sau audiovideo, în condiţii care asigură confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probaţiune şi utilizând o conexiune de internet securizată.
(2) Prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probaţiune, la datele fixate de către consilierul de probaţiune, are loc doar în cazuri excepţionale, precum imposibilitatea realizării întrevederii prin mijloace de comunicare la distanţă, împlinirea termenului de supraveghere în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, riscul mare de săvârşire de noi infracţiuni, necesitatea comunicării conţinutului unor hotărâri judecătoreşti sau a unor modificări intervenite în executarea acestora ori nerespectarea măsurilor şi obligaţiilor de către persoanele aflate în evidenţă.
(3) Criteriile de prioritizare a cazurilor în care întrevederile cu persoanele supravegheate se realizează la sediul serviciului de probaţiune, precum şi modalitatea de aplicare a acestora se stabilesc prin decizie a directorului general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
(4) Întrevederile derulate la sediul serviciului de probaţiune în condiţiile alin. (2) şi (3) sunt precedate de activităţi de pregătire a acestora, realizate prin modalităţi de comunicare la distanţă cu persoana supravegheată, pentru a facilita realizarea scopului întâlnirii.
(5) Întrevederile cu persoanele supravegheate la sediul serviciului de probaţiune se realizează cu respectarea regulilor de distanţare socială, precum şi a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală, care se stabilesc prin decizie a directorului general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
Articolul 54
(1) Măsura de supraveghere referitoare la primirea de către persoanele supravegheate a vizitelor consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. b), art. 93 alin. (1) lit. b) şi la art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se execută numai în cazurile şi potrivit criteriilor prevăzute la art. 53 alin. (2) şi (3).
(2) Vizitele consilierului de probaţiune manager de caz la locuinţa persoanei condamnate se desfăşoară cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 53 alin. (4) şi (5).
Articolul 55
(1) Executarea obligaţiei de a urma un curs de pregătire şcolară sau de calificare ori formare profesională, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. a), art. 93 alin. (2) lit. a), art. 101 alin. (2) lit. a) şi la art. 121 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează potrivit modalităţii în care instituţia din comunitatea la care a fost înscrisă persoana supravegheată derulează cursurile şcolare, de calificare sau de formare profesională, prin prezenţa fizică a participanţilor sau în mediul online.
(2) În situaţia în care cursurile de pregătire şcolară sau de calificare ori formare profesională la care sunt înscrise sau urmează a fi înscrise persoanele supravegheate sunt suspendate, iar executarea nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere, al duratei supravegherii sau al măsurii educative neprivative de libertate, consilierul de probaţiune manager de caz face demersuri pentru a identifica o altă instituţie din comunitate în care se derulează cursuri sau, după caz, demersuri pentru modificarea conţinutului obligaţiei, în condiţiile legii, ori înştiinţează instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare şi face menţiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 56
(1) Obligaţia persoanelor supravegheate de a participa la derularea de programe de reintegrare socială, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. c), art. 93 alin. (2) lit. b) şi la art. 101 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, fie că sunt individuale sau de grup ori că sunt derulate în cadrul serviciilor de probaţiune sau în colaborare cu instituţiile din comunitate, se execută prin modalităţi de comunicare audiovideo la distanţă, în condiţii care să asigure confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probaţiune şi utilizând o conexiune de internet securizată.
(2) Programele de reintegrare socială în varianta de lucru individual ori programele de grup adaptate la modalitatea de lucru individual pot fi derulate la sediul serviciului de probaţiune sau la sediul instituţiilor din comunitate abilitate numai în cazurile în care executarea acestei obligaţii a început anterior declarării stării de urgenţă şi a fost suspendată pe durata acesteia, precum şi în cazurile al căror termen de supraveghere expiră în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar obligaţia nu a fost executată şi programul nu poate fi finalizat prin modalităţi de comunicare audiovideo la distanţă.
(3) Regulile privind desfăşurarea programelor de reintegrare socială în varianta de lucru individuală şi a programelor de grup adaptate la modalitatea de lucru individual se aplică tuturor instituţiilor din comunitate implicate în derularea unor astfel de programe, în limitele resurselor materiale disponibile la nivelul acestor instituţii.
(4) În situaţia în care executarea programelor de reintegrare socială în instituţiile din comunitate nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere sau al duratei supravegherii, consilierul de probaţiune manager de caz face demersuri pentru a identifica o altă instituţie din comunitate în care se derulează astfel de programe sau, după caz, demersuri pentru modificarea conţinutului obligaţiei ori înştiinţează instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare şi face menţiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 57
(1) Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 64, art. 85 alin. (2) lit. b) şi art. 93 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se pune în executare cu prioritate pe perioada stării de alertă în cazurile al căror termen ori durată de supraveghere se împlineşte în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii şi în cazurile în care timpul rămas până la împlinirea termenului sau duratei supravegherii nu permite executarea integrală.
(2) Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se execută cu prioritate în spaţii deschise şi, în cazuri excepţionale, în spaţii închise, cu respectarea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală.
(3) În situaţiile în care desfăşurarea muncii în folosul comunităţii nu este posibilă în condiţiile prevăzute la alin. (1), serviciul de probaţiune va efectua demersurile necesare pentru modificarea felului muncii în cadrul aceleiaşi instituţii sau, după caz, pentru prestarea activităţii în cadrul unei alte instituţii din comunitate, inclusiv în cazul în care instituţia din comunitate este o unitate spitalicească, un centru rezidenţial subordonat autorităţilor locale sau o instituţie în care au fost confirmate persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 ori înştiinţează instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare şi face menţiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 58
În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite la art. 53-57, procedează, după caz, potrivit art. 67 alin. (1) sau (3) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare, ori potrivit art. 101 alin. (1), (3) sau (4) din aceeaşi lege.
Articolul 59
(1) Întrevederea sau întrevederile dintre consilierul de probaţiune şi inculpaţii minori ori majori pentru care organele judiciare au solicitat referate ori rapoarte de evaluare se desfăşoară prin mijloace de comunicare la distanţă audio sau audiovideo, în condiţii care să asigure confidenţialitatea informaţiilor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probaţiune şi utilizând o conexiune de internet securizată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte interacţiunea consilierului de probaţiune cu alte persoane care pot furniza informaţii utile în legătură cu persoana evaluată.
(3) Interacţiunea nemijlocită a consilierului de probaţiune cu persoana evaluată ori cu alte persoane care pot furniza informaţii despre aceasta se realizează numai dacă nu există posibilitatea comunicării prin mijloace de comunicare la distanţă, audio ori audiovideo ori în acele situaţii în care consilierul de probaţiune apreciază că pentru acurateţea evaluării, este necesar contactul direct cu persoana evaluată ori cu persoana care oferă informaţii.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică şi în ceea ce priveşte referatele şi rapoartele de evaluare întocmite pe perioada supravegherii de către consilierii de probaţiune manageri de caz cu privire la persoanele supravegheate minore sau majore.
Articolul 60
(1) Directorul general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune dispune prin decizie măsurile necesare pentru ca activitatea în cadrul serviciilor de probaţiune, precum şi în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale de Probaţiune să se realizeze cu respectarea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală, în acest scop putând fi luate măsuri precum limitarea numărului de persoane în spaţiile de aşteptare şi în birouri, introducerea programului de lucru decalat al angajaţilor sau în schimburi sau desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă, acolo unde este posibil.
(2) Activitatea structurilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea măsurilor de igienă, care presupun dezinfectarea regulată a spaţiilor şi cu purtarea în mod obligatoriu a unor echipamente de protecţie, precum măşti, mănuşi, viziere.
(3) Accesul tuturor persoanelor în sediile serviciilor de probaţiune se realizează cu purtarea în mod obligatoriu a unor echipamente de protecţie, precum măşti şi mănuşi.
§2. Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Articolul 61
(1) Cu privire la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pot fi dispuse următoarele măsuri excepţionale:
a) acordarea vizitei cu dispozitiv de separare, indiferent de regimul de executare sau categoria din care fac parte persoanele private de libertate;
b) organizarea activităţilor din programul zilnic la care participă persoanele private de libertate, precum activităţi şi programe educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, plimbare zilnică, astfel încât să se respecte timpul minim prevăzut de dispoziţiile legale şi desfăşurarea acestora în grupuri restrânse, cu purtarea echipamentului de protecţie individuală şi respectarea regulilor de distanţare socială;
c) desfăşurarea activităţilor lucrative, cu respectarea regulilor de distanţare socială, precum şi a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală, respectiv cu purtarea echipamentului de protecţie individuală;
d) restricţionarea activităţii de transfer al unor efective mari de persoane private de libertate între locurile de deţinere, cu excepţia situaţiilor impuse de urgenţele medicale, solicitările exprese formulate de organele judiciare sau schimbarea regimului de executare, numai dacă în locul de deţinere nu este organizată executarea pedepsei pentru noul regim, precum şi a transferurilor din motive de siguranţă;
e) realizarea accesului persoanelor vizitatoare în locul de deţinere numai cu echipamentul propriu de protecţie, în vederea respectării măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală;
f) acordarea dreptului la comunicări online, indiferent de situaţia disciplinară a persoanei private de libertate şi periodicitatea legăturii cu familia;
g) amânarea exerciţiului dreptului la vizită intimă şi punerea în aplicare a recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar, dacă prin acordarea acestora sunt afectate măsurile de prevenţie şi siguranţă medicală;
h) relocarea unor efective mari de persoane private de libertate în alte locuri de deţinere, indiferent de profilul acestora, în centre educative/centre de detenţie, sau în alte stabilimente ori facilităţi de cazare aparţinând unităţilor care fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în situaţia existenţei unui risc epidemiologic crescut sau operativ, extins la nivelul unui penitenciar, cu afectarea persoanelor private de libertate sau a personalului;
i) stabilirea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală necesar a fi respectate;
j) paza şi supravegherea persoanelor private de libertate internate în unităţi sanitare publice, altele decât penitenciarele-spital, se poate realiza prin monitorizare video de la distanţă, cu acordul medicului curant şi cu informarea prealabilă a persoanei private de libertate cu privire la obligaţiile şi interdicţiile pe care le are pe perioada în care se află internată; pot fi aplicate şi măsuri de siguranţă prevăzute de legislaţia privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(2) Măsurile dispuse potrivit alin. (1) trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi se comunică, de îndată, ministrului justiţiei, împreună cu motivele care au stat la baza adoptării acestora.
(3) La încetarea situaţiei care a determinat dispunerea măsurilor potrivit alin. (1), administraţia locului de deţinere procedează la acordarea, eşalonată, a drepturilor al căror exerciţiu a fost amânat pe durata stării de alertă, precum şi la punerea în aplicare a recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
§3. Dispoziţii privind ascultarea persoanelor private de libertate
Articolul 62
În cauzele penale, dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor, persoanele private de libertate sunt audiate prin videoconferinţă la locul de deţinere, fără a fi necesar acordul acestora.
§4. Organizarea activităţii poliţiştilor de penitenciare
Articolul 63
(1) Poliţistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul şi/sau felul muncii. Modificarea locului şi/sau felului muncii poliţistului de penitenciare se realizează în raport cu necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii unde este încadrat sau al altei unităţi din poliţia penitenciară.
(2) Concediul de odihnă, de odihnă suplimentar, fără plată, de studii şi pentru formare profesională al poliţistului de penitenciare poate fi întrerupt unilateral de către directorul unităţii în care poliţistul de penitenciare îşi desfăşoară activitatea, în raport cu necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii unde este încadrat poliţistul de penitenciare sau al altei unităţi din poliţia penitenciară.




Comentați?