cluj
Home Infrastructură La Cluj, locurile libere de parcare pot identificate prin telefon

La Cluj, locurile libere de parcare pot identificate prin telefon

Prin intermediul proiectului ”City Parking”, dezvoltat de municipalitatea din Cluj-Napoca, conducătorii auto pot vedea pe telefonul mobil locurile de parcare libere aflate în zona centrală a orașului.

Potrivit primarului Emil Boc, investiţia se ridică la peste 956.000 de lei, câştigătorul licitaţiei pentru implementarea noului sistem de parcare fiind Telekom România Communications, cu un subcontractant clujean.

“Instalarea senzorilor din proiectul ”City Parking” a început în zona I a municipiului, sistemele fiind deja instalate în zona ANAF, pe Aleea Învăţătorului, respectiv în Piaţa Ştefan cel Mare. Lucrările continuă săptămâna aceasta cu străzile V. Babeş, Samuel Micu, Clinicilor,Baba Novac şi Universităţii. Prin City Parking, conducătorii auto vor fi ghidaţi către cel mai apropiat loc liber de parcare din zona I. În total, peste 1.200 de senzori vor fi instalaţi şi conectaţi la aplicaţia server. Odată cu implementarea acestui proiect unic în România, Primăria Cluj-Napoca face un nou pas în domeniul utilizării tehnologiei pentru creşterea calitatea vieţii cetăţenilor în municipiu. De asemenea, urmărim să consolidăm poziţia Clujului de Hub european de digitalizare şi inovare“, afirmă Emil Boc.

Prin proiectul City Parking, clujenii vor putea vedea în timp real, direct pe telefonul mobil (smartphone), care sunt locurile de parcare libere din zona centrală (I). Acestea sunt identificate prin intermediul unui sistem integrat de gateway-uri, senzori și aplicații. Pentru vizualizarea locurilor libere este suficientă instalarea aplicației City Parking.

În total, peste 1.200 de senzori vor fi instalați și conectați la aplicație.

 

CITEȘTE ȘI:

Enel X România va instala 2.500 de puncte de încărcare până în 2023

Egiptul construiește două autostrăzii printre piramide și alte vestigii arheologice

Cofinanţare majorată de la Comisia Europeană pentru un sector din Autostrada Transilvania

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...