Advertisement
Impozitul pe cifra de afaceri
Home Miscellanea Business Impozitul pe cifra de afaceri va face nerentabil sectorul distribuţiei de bunuri

Impozitul pe cifra de afaceri va face nerentabil sectorul distribuţiei de bunuri

Impozitul pe cifra de afaceri va avea un impact negativ asupra companiilor distribuţiei de bunuri, şi, implicit, asupra economiei naţionale, avertizează Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România (ACDBR).

Potrivit organizației, o astfel de impozitare nu poate fi susţinută de companiile de distribuţie din FMCG, unde marja de profit funcţie de produsele distribuite se situează în medie între 0,47% şi 3,4%.

”Aplicarea unei astfel de impozitări în sectorul de distribuţie tradiţională de bunuri de larg consum ar avea un impact negativ asupra activităţii desfăşurate de companiile care sunt membre ale ACDBR şi nu numai, cât şi asupra comerţului tradiţional, adică a micilor retaileri şi a celor din HoReCa din ţara noastră. În acest moment, în mod real, marja de profit a unei companii de distribuţie în domeniul produselor din tutun (produse care generează, după produsele din petrol, cea mai mare valoare din accize la bugetul statului) este între 0,47% şi 1,37, iar a unei companii din domeniul distribuţiei de băuturi şi alimente este între 1,5 şi 3,4%. Or, aplicarea unei cote de impozit de 1% pe cifra de afaceri care depăşeşte 50 milioane euro ar împovăra situaţia financiară a companiilor de distribuţie, făcând practic nerentabilă această activitate şi blocând aprovizionarea celor peste 60.000 de firme din piaţa tradiţională şi domeniul HoReCa. Din analiza noastră privind companiile de distribuţie de ţigări, alimente şi băuturi, rezultă că impactul asupra profitului cauzat de aplicarea IMCA este între 35% pentru companiile FMCG şi 83% pentru companiile distribuitoare de ţigări, ceea ce înseamnă o dublare a impozitului actual”, arată ACDBR

Distribuitorii de bunuri susţin că, din cauza sezonalităţii activităţii, în primele cinci luni ale anului înregistrează pierderi, care sunt recuperate în următoarele luni ale anului.

„Prin aplicarea IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri) de 1%, companiile ar plăti un impozit trimestrial foarte mare fără să aibă profit, ceea ce ar conduce la reducerea capitalizării şi a lichidităţilor necesare susţinerii afacerii în piaţă, generând împrumuturi bancare pentru susţinerea cash-flow-ului şi, automat, costuri mai mari”, precizează ACDBR.

De aceea, reprezentanţii distribuitorilor solicită Guvernului şi factorilor decizionali ca firmele care activează în sectorul economic al distribuţiei de bunuri fie exceptate de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri, menţionând că, în caz contrar, activitatea le va fi perturbată serios, ducând la închiderea acestor afaceri cu toate repercusiunile pe care le va avea asupra celor peste 60.000 de companii din piaţa de comerţ tradiţional, care este dominată de cele mai multe insolvenţe şi închideri ale activităţii.

Reprezentanţii ACDBR mai arată că noul impozit minim asupra cifrei de afaceri ar urma să fie aplicat companiilor de distribuţie de bunuri, după ce prin OUG 67/2023 Guvernul ne-a implus plafonarea adaosului comercial la 14 alimente de bază pe întregul lanţ de distribuţie la nivelul maxim de 5%, ceea ce ar fi cauzat deja o scădere a marjei de profitabilitate a agenţilor economici din acest sector de activitate.

Mai mult, antreprenorii susţin că majorarea accizelor la bere şi ţigări va conduce la o diminuare consistentă a consumului, ceea ce va afecta volumul de vânzări, generând restructurarea activităţii fapt care are ca efect direct disponibilizări de personal, crescând astfel rata şomajului şi, de aici, producând efecte negative în lanţ asupra economiei naţionale.

Cele 38 de companii membre ale ACDBR reprezintă 40% din totalul pieţei de distribuţie tradiţională de bunuri, au 15.000 de angajaţi, o cifră de afaceri totală de 2 miliarde euro şi o flotă auto de aproximativ 10.000 de vehicule.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Impozitul pe cifra de afaceri va avea cel mai mare impact pentru companii. Sectorul auto, printre cele mai afectate

ACEA: Constructorii auto europeni vor pierde 4,3 mld. euro în 3 ani la exportul vehiculelor electrice în Regatul Unit

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Înmatriculările de mașini noi în UE
Business

Afacerile din comerţul auto-moto, în creștere cu 14,1% în primele 9 luni

Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor...

măsuri fiscale
Business

Daniel Anghel, FIC: Pachetul de măsuri fiscale este o veste foarte proastă pentru investitori

Percepția investitorilor asupra României s-a deteriorat semnificativ din cauza pachetului de măsuri...

BusinessMiscellanea

Studiu Sameday: de Black Friday 64% dintre consumatori vor alege livrarea la easybox

Conform studiului de piață efectuat de Sameday, companie regională de curierat, 64%...

intesa sanpaolo
Business

Italienii de la Intesa Sanpaolo au cumpărat banca românească First Bank

După mai multe luni de negocieri, grupul bancar Intesa Sanpaolo a semnat...