Rusia
Home Administrare flote Juridic Guvernul ar putea suspenda activitatea firmelor care încalcă repetat măsurile anti-Covid

Guvernul ar putea suspenda activitatea firmelor care încalcă repetat măsurile anti-Covid

Guvernul ar putea adopta o Ordonanță de Urgență prin care va fi suspendată cu două săptămâni activitatea firmelor care au primit sancţiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară, a declarat Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

„O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară”, a spus Lucian Bode la Digi24.

Potrivit acestuia, legea ar trebui să includă o prevedere prin care activitatea să fie suspendată pentru două săptămâni, iar dacă firma continuă să nu respecte nici în continuare regulile sanitare, atunci aceasat va fi acuzată de infracţiune.

„Intenţionăm să venim cu o ordonanţă de urgenţă în acest sens”, a conchis Lucian Bode.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în weekend-ul trecut, au fost verificate peste 1.400 de societăţi comerciale şi mai mult de 2.600 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 8.500 de persoane. Pentru încălcări ale prevederilor legale în vigoare au fost aplicate peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 390.000 lei.

La nivel național, duminică, 20 martie, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 6.906 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.583.505 lei.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Comisia Europeană: Producția de baterii pentru mașini electrice va genera milioane de locuri de muncă

Fonduri europene pentru documentația tehnică a Variantei de Ocolire Pitești Vest

CORONAVIRUS. Distanțarea socială și purtarea măștii ar putea dura „câțiva ani”

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașini second hand
Auto rulateJuridic

Câte mașini second hand vor putea aduce românii din străinătate? Propunerea Ministerului Mediului

Ministerul Mediului vrea să limiteze importurile de maşini second hand şi să...

Raportarea ESG
Flotă verdeJuridic

Raportarea ESG stimulează inovația în mobilitatea corporativă

Multe companii încă văd raportarea de mediu, socială și de guvernanță (ESG)...

vîncărcarea mașinilor electrice
Juridic

Scandal în Marea Britanie. Reducerea TVA de la 20% la 5% pentru încărcarea mașinilor electrice se decide în instanță

Un tribunalul de primă instanță din Marea Britanie a decis, în februarie,...