IMM Factor
Home Miscellanea Financiar Guvernul a aprobat programul IMM Factor, facilitate pentru decontarea facturilor

Guvernul a aprobat programul IMM Factor, facilitate pentru decontarea facturilor

Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată luni seara, Guvernul a aprobat Programul IMM Factor, care permite companiilor un acces mai uşor la lichidităţi, ca urmare a decontării facturilor prin factoring.

Potrivit șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, prin programul IMM Factor vor fi acordate garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar.

Acesta a explicat că este vorba despre un stimulent pentru piaţa financiar-bancară de a veni în sprijinul IMM-urilor şi al companiilor care, în această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis.

„O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi. Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene (…), statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat”, a indicat Ionel Dancă, la finalul şedinţei Guvernului.

Potrivit acestuia, valoarea plafonului de garanţii în cadrul acestei scheme este de un miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni.

„În această perioadă, prin acest instrument, companiile vor putea avea acces mai uşor la lichidităţi ca urmare a decontării facturilor prin sistemul de factoring”, a completat şeful Cancelariei prim-ministrului.

 

CITEȘTE ȘI:

Serviciu de taxi gratuit, lansat de Primăria Constanța. Cine sunt beneficiarii

Se reia licitatia pentru VO Tecuci, locul unde Răzvan Cuc a făcut ”show” în fața presei

Jeep Wrangler vs Ford Bronco: războiul dealerilor

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

microbuze
FinanciarFonduri publice

Achiziția microbuzelor electrice pentru elevi va fi sesizată Parchetului European

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, va sesiza Parchetul European în...

Revoz
FinanciarIndustrie auto

Slovenia susține subsidiara Revoz a Renault cu 29 mil. euro pentru producția de vehicule electrice

Guvernul sloven a inclus în planul programului de dezvoltare național proiectele Revoz,...

auto
Financiar

Toyota, BMW și Mercedes, cei mai profitabili constructori auto în 2025

Profituri în scădere, marje reduse. Industria auto este sub presiune în 2025...

industria auto
FinanciarIndustrie auto

CE alocă 14,5 mil. euro pentru lucrătorii din industria auto expuși riscului de șomaj

Comisia Europeană (CE) a lansat un nou sistem – Garanția de competențe...