ford-ecosport-floteauto
Home Piaţa auto Industrie auto Ford EcoSport va fi produs la Craiova

Ford EcoSport va fi produs la Craiova

Ford anunţă investiţii majore pentru uzina de la Craiova. Peste 200 milioane de euro sunt dedicate introducerii în producţie a crossoverului EcoSport, începând din toamna lui 2017. Este vorba despre viitoarea generaţie a modelului de segment B, actualul EcoSport comercializat şi pe piaţa din România din 2015, fiind asamblat în India şi Brazilia.

Odată cu cea de-a doua generaţie, însă, exemplarele destinate pieţei europene vor veni exclusiv din România.

Va fi mai arătos decât actualul model. Il vom îmbunătăţi la multe capitole. (…) Anul viitor este potrivit pentru a muta producţia lui EcoSport din India în România”, a declarat Jim Farley, preşedinte şi director general executiv (CEO) în cadrul Ford Europe.

Monovolumul B-Max va fi, în continuare, produs la Craiova, EcoSport urmând să devină cel de-al doilea model Ford fabricat în România.

Cele 200 milioane euro nu vor lua exclusiv calea Craiovei, suma urmând, de fapt, să fie împărţită între centre diferite Ford, fiecare dintre ele responsabile cu una dintre etapele necesare proiectării, respectiv industrializării viitorului EcoSport.

Potrivit directorului de comunicare Ford România, Ana-Maria Timiş, nici numărul de angajaţi al fabricii din ţara noastră nu va creşte odată cu introducerea lui EcoSport pe liniile de asamblare din Craiova, nivelul actual, estimat la 2.650 de oameni, urmând să rămână constant.

În 2015, uzina Ford de la Craiova a fabricat 47.967 unitati Ford B-MAX, in 2014 52.829 exemplare, iar in 2013, 68.339. Segmentul MPV-urilor este în declin pe întreaga piaţă europeană, necesitatea introducerii unui al doilea model în fluxul de producţie al fabricii din Bănie fiind esenţială pentru rentabilizarea sa.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mineralelor critice
Industrie auto

Avertisment AIE: Lipsa mineralelor critice, nu prețul acestora, amenință producția globală de mașini electrice

Agenția Internațională a Energiei (AIE) avertizează în cel mai recent raport al...

componente
Industrie auto

Furnizorii susțin că pragul de 70% pentru componentele fabricate în Europa este viabil în cazul vehiculelor electrificate

Asociația furnizorilor de piese auto (CLEPA) a încredințat companiei de consultanță Roland...

Geely
BusinessIndustrie auto

Producătorul auto chinez Geely va prelua o parte din uzina Ford din Spania

Producătorul auto chinez Geely a confirmat că va prelua o parte din...

Leapmotor
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Leapmotor B10 Hybrid EV țintește flotele care vor electrificare fără compromisuri

Odată cu lansarea în România a noului Leapmotor B10 Hybrid EV, companiile...