Advertisement

Ford Courier
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Ford Courier. Transportator versatil

Ford Courier. Transportator versatil

Al doilea model produs exclusiv la uzina românească de la Craiova, Ford Courier – în ambele sale versiuni, pentru persoane sau marfă – și-a susținut atuurile, dovedind însă și slăbiciuni, pe șoselele de coastă iberice.

E deja cunoscut faptul că uzina de automobile din Craiova deținută de Ford Otosan asamblează, pe lângă deja vestitul crossover Puma, un al doilea model. Intrat în producție în toamna anului trecut și trimis dealerilor începând din decembrie 2023, Ford Courier a fost testat de presa de pe întregul continent în Spania, pe șoselele de coastă de lângă Sitges, la doi pași de Barcelona. Pentru cei care nu sunt încă suficient de familiarizați cu nomenclatorul de produse Ford – complicat, e drept – gama de vehicule utilitare este compusă din mezinul Tourneo și apoi, în ordinea mărimii, Connect, Custom și Transit. Dincolo de aceste nume există și declinările respectivelor modele în vehicul pentru transportul pasagerilor – Tourneo, sau vehicul pentru transportul mărfurilor – Transit. Pentru a complica și mai mult lucrurile, dar și pentru a oferi clienților mașini croite pe dorințele lor, cei de la Ford oferă și variante ale variantelor, astfel încât veți putea descoperi în gamă Transit Connect Double Cab, de exemplu. Sau Transit Kombi. Dacă intrăm și în zona de autoșasiuri, lucrurile devin și mai complexe.

Ford Courier

Revenind însă la obiectul testului de la Sitges, noul Courier, produs exclusiv la uzina românească de la Craiova s-a prezentat la întâlnirea cu jurnaliștii în ambele sale variante – Tourneo și Transit. Conform oficialilor Ford, Transit Courier poate fi comandat în două versiuni de motorizare – 1.0 EcoBoost (100 CP / 125 CP) sau 1.5 EcoBlue (100 CP), ambele cuplate la o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Opțional, clienții pot alege o cutie de viteze automată cu șapte trepte, disponibilă doar pentru unitatea de 125 CP alimentată cu benzină. Tourneo Courier este oferit într-o singură versiune de motorizare, pe benzină – 1.0 EcoBoost cu 125 CP, disponibil atât cu transmisie manuală cu șase trepte, cât și cu transmisie automată cu șapte trepte.

Ford Courier

Transit Courier, în echiparea Trend, cu motorul 1.0 EcoBoost de 100 CP, cu transmisie manuală cu șase trepte are în România un preț – pe care cei de la Ford îl numesc „special, de lansare” – de 15.550 de euro fără TVA. În configuratorul Ford, același model, cu aceeași echipare, poate fi găsit cu prețul de bază de 16.900 de euro. Tot fără TVA.

Tourneo Courier Trend cu motorizarea 1.0 EcoBoost de 125 CP și cutie de viteze manuală cu șase trepte are un preț special de lansare de 18.100 de euro fără TVA. În configuratorul de pe site-ul Ford, cea mai accesibilă variantă are un preț, cu TVA de această dată, de 23.384 de euro, însă există și un preț promoțional cu TVA de 20.784 de euro pentru același produs. Conform oficialilor Ford Romania Services, în ambele variante, Transit sau Tourneo, garanția extinsă complexă de 2+2 ani, în limita a 150.000 km, este inclusă pentru orice versiune comandată.

Dinamică apropiată de cea a unui autoturism

Unul dintre punctele forte ale mașinilor Ford, fie că vorbim despre autoturisme sau autoutilitare, este un comportament rutier dinamic și stabil. Astfel, Transit și Tourneo Courier se simt pe șosea mai degrabă ca niște autoturisme decât ca utilitare, sistemul de direcție reproducând cât se poate de fidel impulsurile date de șofer. E drept că gama de propulsoare, destul de redusă, nu permite un condus prea sportiv, însă nu trebuie uitat că ambele variante ale lui Courier se adresează fie transportului de mărfuri, fie celui de persoane astfel încât deplasarea cu viteze superioare sau accelerările bruște nu fac obiectul unui astfel de vehicul. Tot la capitolul comportament rutier merită menționat faptul că noul Ford Courier, în ciuda caroseriei „pătrățoase”, asigură o stabliltate demnă de invidiat chiar și în virajele strânse. În timpul testului – desfășurat atât pe autostradă cât și pe drumuri pline de viraje – dinamica vehiculului s-a dovedit mult superioară unor modele similare, iar sistemele de asistență a șoferului și-au demonstrat dn plin utilitatea. Aici vorbim inclusiv despre păstrarea benzii de rulare, recunoașterea semnelor de circulație și, mai ales, Intelligent Adaptive Cruise Control, sistem opțional care păstrează atât distanța față de alte vehicule, dar și modifică viteza vehiculului în funcție de indicatoarele rutiere. Ba chiar permite setarea unei toleranțe. În cazul rulării pe autostradă acest sistem s-a dovedit extrem de util, însă pe drumurile cu viraje el necesită o atenție sporită din partea șoferului dat fiind faptul că, ghidat de indicatoarele de viteză de pe marginea șoselei, „uită” să reducă viteza în viraje. Prin urmare, așa cum îndeamnă și producătorul, șoferul trebuie să țină tot timpul mașina sub control fără a se baza strict pe caracteristicile inteligente ale acesteia. Un alt atu al noului Courier este și sistemul SYNC 4 cu conectivitate Apple CarPlay și Android Auto fără fir.

Ford Courier

Confortul oferit de Tourneo Courier este unul corect dacă avem în vedere că mașina are la bază un vehicul comercial. Scaunele confortabile, ergonomia postului de conducere, suprafețele vitrate mari și spațiile de depozitare, asigură, toate la un loc, călătorii plăcute. În schimb, plasticul folosit din belșug ar fi meritat o atenție mai mare. Mai ales în zonele de contact cu palmele sau coatele celor din habitaclu, acolo unde rugozitatea materialului nu asigură cel mai plăcut sentiment.

Courier

Miza pe spațiul interior

Chiar dacă ambele variante Courier prezintă elemente clare de stil în privința designului, unele care îmbină aspectul unui SUV cu cel al unei utilitare, principala atenție a designerilor pare să se fi îndreptat către spațiul interior.

Courier

În cazul variantei pentru persoane, Tourneo, asta se traduce prin loc mai mult decât suficient pentru cinci pasageri și bagajele lor. Bancheta din spate este fracționabilă 60/40, iar spațiul pentru bagaje este mai mare cu 44% față de anteriorul Tourneo Courier. Ocupanții beneficiază, de asemenea, de spațiu îmbunătățit la nivelul umerilor și al capului, precum și de o gamă de opțiuni inteligente pentru depozitare, inclusiv o consolă centrală configurabilă.

Courier

Furgonul, Transit, permite o capacitate de încărcare crescută în toate direcțiile. Lățimea dintre pasajele roților din spate este de 1.222 mm, permițând furgonului compact să transporte pentru prima dată doi europaleți. Volumul total de încărcare este acum de 2,9 mc, cu 25% mai mult decât modelul anterior. În plus, grație unei nișe din peretele despărțitor și a plierii scaunului pentru pasagerul din dreapta, pot fi transportate obiect – precum scări sau țevi – cu o lungime de până la 2,6 metri.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, martie 2024)

 

 

CITEȘTE ȘI:

ANAF și Autoritatea Vămilor vor fi dotate cu 160 de autoturisme de intervenție operativă, în valoare de 9,2 milioane de euro

O nouă parcare de 662 de locuri va fi amenajată la Aeroportul Henri Coandă

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...

Mercedes-Benz eSprinter
Vehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz Sprinter. Soluții versatile pentru o paletă largă de aplicații

Noul Mercedes-Benz eSprinter vine acum cu flexibilitate ridicată în ceea ce privește...

ID. Buzz GTX
Vehicule comerciale uşoare

ID. Buzz GTX. Superlativ absolut

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat, cu ocazia conferinței sale anuale, cel mai...