Firmele pot primi câte 100.000 euro pentru instalarea staţiilor de reîncărcare. Programul Electric Up

Pentru instalarea staţiilor de reîncărcare de 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in şi a sistemelor de panouri fotovoltaice, IMM-urile și operatorii economici din domeniul HORECA vor primi fonduri bugetare, prin Programul Electric Up.
Constanța

Proiectul Ordonanţei de Urgenţă destinată aprobării programului a fost adoptat de Guvern.

„Prin implementarea programelor se urmăreşte sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, cu scopul redresării economice în situaţia de pandemie COVID 19, creşterea eficienţei energetice, reducerea gazelor cu efect de seră prin încurajarea producerii de energie electrică din surse regenerabile şi utilizării autovehiculelor electrice şi electrice hibrid plug-in”, îşi motivează demersul Ministerul Economiei.

Ajutor de minimis va avea o în valoare maximă de 100.000 euro /beneficiar, reprezentând maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Beneficiarii sunt întreprinderile mici şi mijlocii şi persoanele juridice române, care au înscrise ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN, una din activităţile corespunzătoare domeniului HORECA,

Suma necesară implementării Programului “Electric Up“ este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanţare. Aceasta se asigură anual, de la bugetul de stat, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu destinaţia finanţării proiectelor în eficienţă energetică şi dezvoltării capacităţilor de producere de energie din surse regenerabile, cu impact asupra reduceri emisiilor de gaze cu efect de seră, în bugetul Ministerului Economiei.

Ghidul de finanţare se aprobă prin ordin al ministrului economiei, care se va publica pe site-ul instituţiei în maxim 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Potrivit proiectului, în scopul implementării programului de finanţare “Electric Up”, pentru perioada 2020-2026, se constituie Comisiile de implementare şi monitorizare, constituite în număr de 7 membri, salariaţi în cadrul Ministerului Economiei.

Pentru activitatea din cadrul Comisiilor de implementare şi monitorizare, fiecare membru beneficiază de o indemnizaţie lunară brută al cărei cuantum nu va depăşi 20% din indemnizaţia brută prevăzută de lege pentru funcţia de secretar de stat.

Direcţia Eficienţă Energetică din Ministerul Economiei se va ocupa de implementarea programului.

 

CITEȘTE ȘI:

Cum au fost modificate normele de aplicare a programului IMM Invest

Tronsonul de autostradă Calafat – Lugoj, un nou proiect al Guvernului

Se reiau lucrările de reparații pe Autostrada Soarelui

 

Adaugati comentariu