Advertisement

eJump Media
Home Miscellanea Business Compania eJump Media atrage o primă rundă de investiții de la VMS și ATM Ventures, entități din Grupul Autonom

Compania eJump Media atrage o primă rundă de investiții de la VMS și ATM Ventures, entități din Grupul Autonom

Compania eJump Media, ce oferă o gamă largă de servicii IT, anunță că a atras o investiție pentru 30% din capitalul social al firmei de la VMS (Vehicle Management System) și ATM Ventures, companii parte din Grupul Autonom. Capitalul atras va permite dezvoltarea serviciilor pe care eJump Media le oferă clienților săi.

eJump Media, companie cu aproape 20 de ani de experiență în furnizarea de servicii IT – consultanță, planificare și dezvoltare software, web design și aplicații mobile, pe plan intern și internațional, a fost fondată de către antreprenorii Bogdan Chiș și Radu Pintilie, în anul 2004. Colaborarea cu companiile din Grupul Autonom, un actor cheie pe piața de servicii de mobilitate și finanțare, a cuprins de-a lungul timpului dezvoltarea unor proiecte diverse, de la dezvoltarea de aplicații și site-uri web, până la soft-uri personalizate.

“Lucrăm cu Grupul Autonom de aproape 10 ani. La un moment dat, după o ședință de lucru, un coleg din Autonom chiar a spus că nu își mai dă seama că suntem companii diferite: deja funcționăm ca departamente ale aceleași firme. Ne bucurăm că odată cu acest pas, avem ocazia de a duce colaborarea la nivelul următor”, a declarat Bogdan Chis, Co-Founder & Operations Manager eJump.

Această colaborare reprezintă un pas strategic în dezvoltarea companiilor implicate, pentru dezvoltarea de soluții adaptate nevoilor de business locale și internaționale. eJump Media va beneficia de resurse extinse și expertiza investitorilor pentru a continua creșterea companiei.

”Cred că noul parteneriat va fi un câștig major pentru ambele firme. Este atât un vot de încredere cât și o infuzie de resurse care ne va permite să ne extindem și să diversificăm serviciile oferite. Autonom va fi un prim beneficiar al planurilor pe care le avem și cred că asta se va vedea în modul în care ne vom ocupa de prezența digitală a companiei”, a adăugat  Radu Pintilie, Co-Founder and Technology Manager eJump.

ATM Ventures și VMS au văzut în eJump oportunități de creștere, într-o piață ce se află într-o expansiune accelerată. Cultura organizațională a Grupului Autonom, precum și dezvoltarea accelerată pe care acesta a avut-o în ultimii ani vor juca un rol vital în dezvoltarea și scalarea viitoare a businessului. Capitalul obținut va fi folosit pentru următoarele trei direcții: optimizarea proceselor interne și dezvoltarea echipei, dezvoltarea unor produse noi și extinderea tipurilor de servicii oferite clienților.

“Ne bucurăm că avem ocazia să întărim parteneriatul strategic și să sprijinim dezvoltarea eJump Media, făcând totodată pași importanți în digitalizarea companiilor din grupul Autonom. Continuăm astfel să construim un ecosistem de parteneri și clienți strategici, pentru a dezvolta soluții de mobilitate și de business, adaptate viitorului. Atunci când alegem să investim în alte companii, ne uităm după câteva criterii esențiale de business dar si legate de valori și principii ale oamenilor implicați – criterii bifate cu brio in cazul echipei eJump“, a spus Dan Ștefan, co-fondator ATM Ventures.

VMS (Vehicle Management System) a fost înființată în anul 2006 și a devenit parte a grupului Autonom din 2015. Cu o experiență de 17 ani și peste 22.000.000 de kilometri parcurși, VMS oferă servicii integrate de mobilitate. Compania a înregistrat venituri de 33 milioane lei în 2022 din servicii de transport privat de persoane, fleet management și corporate car sharing, numărând peste 800 de clienți corporate. Toate serviciile oferite sunt complet digitalizate.

Autonom Ventures reprezintă divizia de investiții a familiei Ștefan. Fondată în 2021, aceasta a fost creată cu scopul de a sprijini și de a accelera dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale românești, mici și mijlocii. Până în prezent, Marius și Dan Ștefan au investit direct și indirect în peste 50 de start-up-uri de mobilitate, tehnologie sau retail.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Peste 8.000 de utilitare ușoare au fost finanțate în leasing financiar în 2022

Cresc amenzile rutiere. MAI propune majorarea punctului de amendă de la 145 lei la 165 lei

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Schaeffler AG
BusinessIndustrie auto

Schaeffler a finalizat fuziunea cu Vitesco Technologies Group. Ce se întâmplă în România

Schaeffler AG a finalizat fuziunea cu Vitesco Technologies Group AG care a...

ey
Business

EY lansează manifestul pentru stimularea competitivității UE

EY lansează documentul care reprezintă viziunea sa cu privire la competitivitatea europeană,...

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primele șapte luni din 2024

În primele șapte luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Afacerile din comerțul cu autovehicule
Business

Afacerile din comerțul auto-moto, în creștere cu 2,5% în primele 7 luni

Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor...