Advertisement

Craiova-Piteşti
Home Infrastructură Drumul Expres Craiova-Piteşti rămâne blocat în sondele de la Gherceşti

Drumul Expres Craiova-Piteşti rămâne blocat în sondele de la Gherceşti

Problemele întâmpinate de constructorii Drumului Expres (DX) Craiova-Piteşti au rămas nerezolvate. Cea mai complicată este prezenţa unor sonde de gaze, inexistente în Studiul de Fezabilitate, fapt care va duce la modificarea traseului pe o lungime de 40% din Tronsonul I.

Realizarea Drumul Expres Craiova-Piteşti este împărţită în patru tronsoane, constructorii fiind aleşi prin licitaţie doar pentru primele două. Teoretic, şoseaua rapidă ar trebui finalizată până în trimestrul IV 2021.

Pentru Tronsonul I, proiectarea şi execuţia va fi realizată de Tirrena Scavi (Italia), valoarea contractului fiind de aproximativ 76 milioane euro fără TVA, ceea ce înseamnă un cost/km de 4,3 milioane euro.

Tronsonul 1, în lungime de 17,7 km, are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final, limita judeţelor Dolj cu
Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti.

În etapa de proiectare, costructorul şi-a dat seama că, în conformitate cu Studiul de Fezabilitate primit de la CNAIR, traseul trece peste sondele de la Gherceşti şi, ca atare, trebuie reconfigurat pe aproximativ 40% din
lungime.

Pe de altă parte, potrivit Situaţiei din luna octombrie a proiectelor aflate în derulare, publicată de CNAIR, expropierile nici măcar nu au început şi nu există nici vreo Hotărâre de Guvern în acest sens. În plus, deşi Acordul de Mediu a fost obţinut, în 2010, pentru întregul proiect, acesta va trebui revizut.

De altfel, problemele cu expropierile se regăsesc şi la Tronsonul II, pe ambele loturi. Totodată, în acest caz mai sunt contestate în instanţă şi documentaţiile cadastrale.

Tronsonul II este format din Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire Balş şi Lotul 2 – Varianta de ocolire Slatina. Ambele loturi vor fi realizate de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans. Pentru primul lot, valoarea contractului este de aproximativ 141 milioane euro fără TVA, cu un cost/km de 7,6 milioane euro, iar pentru al doilea, de 168 milioane euro fără TVA, cu un cost/km de 7,8 milioane euro.

Pentru Tronsoanele III şi IV, CNAIR a lansat licitaţiile pentru proiectare şi construcţie, dar evaluarea ofertelor nu s-a încheiat.

De altfel, premierul Ludovic Orban a reiterat săptămâna trecută, faptul că acest drum expres, a cărui construcţie a fost solicitată de grupul Ford, este o investiţie din care nu s-a realizat nimic din anul 2008 şi până în prezent.

„Drumul expres Craiova-Piteşti este un angajament luat de Guvernul României în 2008, când eu eram ministru al Transporturilor şi l-am contrasemnat şi eu în negocierile avute cu cei de la Ford. (…) Am pregătit documentaţiile de licitaţie şi din 2008 până în 2019 nu s-a făcut aproape nimic. Dar aici cu siguranţă vom da ordinul de începere a lucrărilor, pe bune. Pe bune, nu butaforia pe care au făcut-o ei (PSD, n.r.)”, a menţionat Ludovic Orban.

Într-o postare pe pagina proprie de Facebook, directorul Ford România îşi exprima, la începutul lunii iulie, dezamăgirea privind lipsa progresului în construcţia drumului expres Craiova-Piteşti şi a centurii Balş.

„După ce am petrecut aproape o oră încercând să traversez Balşul, săptămâna trecută am decis să verific progresul făcut pe noul drum expres Craiova – Piteşti, mai ales progresul pe şoseaua de centură a Balşului. Lucrările la drumul tehnologic au fost inaugurate 22 mai, când s-a declarat că şoseaua de centură va fi gata până la sfârşitul anului! După cum se poate observa din fotografiile pe care le-am făcut ieri (29 iunie, n.red.), nu s-a făcut niciun progres de la începerea lucrărilor. Nu este vital doar pentru oamenii şi afacerile din Craiova ca acest drum să fie finalizat la timp, ci pentru toţi românii care au nevoie să folosească acest drum din sud! Voi continua să monitorizez progresul şi sper că vor fi realizate angajamentele care au fost făcute”, scria, în iulie 2019, Ian Pearson, directorul Ford România, pe Facebook.

De atunci şi până azi, nici pe Centura Balş, nici pe celelalte sectoare ale Drumului Expres Craiova – Piteşti nu a fost mişcată nicio piatră.

 

CITEŞTE ŞI:

Top 15 cele mai ieftine SUV-uri și crossovere 4×4 din România

Continental: În cel mai bun caz, producţia auto va face un pas lateral în 2020

Vicepremier: OUG 51/2019 încalcă dreptul elevilor la transport gratuit

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...