Advertisement

Pack Sleep
Home Piaţa auto Autoturisme Dacia. Succes pentru Pack Sleep

Dacia. Succes pentru Pack Sleep

Oficialii mărcii Dacia au anunțat că, în cursul lunii decembrie 2023 a fost livrat cel de-al 1.000-lea „Pack Sleep”, o soluție dedicată celor care vor să petreacă noaptea în aer liber.

Primul element al gamei de accesorii „InNature” oferită de Dacia, „Pack Sleep”, a fost lansat cu ocazia prezentării gamei Extreme. Cu ajutorul său, Jogger poate fi transformat într-un adevărat partener pentru ieșirile în natură. Căci odată coborâte jaluzelele instalate pe geamuri, Jogger se transformă într-un spațiu de dormit la adăpost de ploaie, vânt și lumină, indiferent de anotimp.

Conform Dacia, ritmul comenzilor a rămas susținut chiar și după venirea toamnei, în fiecare lună peste 100 de clienți din Europa optând pentru acest accesoriu. Astfel, în decembrie 2023, livrările „Pack Sleep” au depășit 1.000 de unități.

Ca urmare a succesului repurtat cu acest accesoriu dedicat până acum modelului Jogger, compania a decis să ofere o soluție similară, specifică pentru noua generație Dacia Duster, adaptată la dimensiunile acesteia.

Ce este Dacia ”Pack Sleep”

Dacia Pack Sleep este alcătuit dintr-o cutie din lemn, ale cărei dimensiuni sunt adaptate pentru a încăpea în portbagajul vehiculului. În mai puțin de două minute, aceasta se transformă într-o suprafață plană pe care pot fi instalate saltelele de dormit. În cazul Jogger, patul astfel creat are lungimea de 190 cm și lățimea de 130 cm, iar distanța disponibilă până la nivelul plafonului este de 60 cm.

Atunci când cutia în care este depozitat „Pack Sleep” este complet închisă în portbagaj, ea oferă un volum de încărcare de 220 litri. Totodată, capacul cutiei din lemn poate fi folosit ca măsuță pe care pot fi așezate diferite obiecte.

Cutia în care este instalat „Pack Sleep” cântărește 50 kg și poate fi ușor scoasă din mașină în caz de nevoie. Soluția poate fi completată cu alte accesorii care optimizează confortul în utilizare precum jaluzele pentru toate geamurile mașinii și un cort exterior care se atașează în partea din spate a vehiculului.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, decembrie 2023 – ianuarie 2024)

 

CITEȘTE ȘI:

UNSAR: Prima medie RCA a crescut cu 5% în primele 9 luni din 2023

Când companiile își unesc forțele sub semnul ”înverzirii” parcurilor auto. Inițiativa EV100

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismePiaţa auto

Noul Fiat 600 este disponibil în România

FIAT revine în segmentul B cu noul Fiat 600. Supranumit fratele mai...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

Dacia Duster 3
Autoturisme

Test Dacia Duster 3. Buna vestire

Vino de citește, căci am veste grozavă de adus! A renăscut pentru...

Autoturisme

Pășește în viitor cu Ford: inovații și viziuni pentru mobilitate durabilă

Ford se află în fruntea industriei auto cu soluții inovatoare și viziuni...