preţ maximal
Home Administrare flote Carburanţi Consumul de carburanţi va scădea cu 10% în 2020. Când va reveni cererea

Consumul de carburanţi va scădea cu 10% în 2020. Când va reveni cererea

Consumul de carburanţi va scădea cu 10% în 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus, iar cererea nu va reveni la nivelurile anterioare mai devreme de anul 2022, a estimat Radu Caprău, directorul Downstream Oil al OMV Petrom.

Potrivit acestuia, cererea de produse petroliere a fost puternic afectată în trimestrul al doilea, ceea ce se va reflecta în scăderi pe tot anul

„Credem că rezultatele pe acest an vor fi cu aproximativ 10% mai mici decât în 2019, în ceea ce priveşte cererea de carburanţi. Piaţa nu va reveni la nivelurile anterioare pandemiei mai devreme de anul 2022”, a precizat Radu Caprău.

Potrivit raportului din primul semestru al OMV Petrom, în prima jumătate a acestui an cererea de carburanţi pe segmentul de retail (populaţie) a scăzut cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cea mai puternică scădere a fost în trimestrul al doilea al anului, respectiv 25% faţă de în trimestrul al doilea din 2019.

Profit în scădere cu peste 50% pentru OMV Petrom

OMV Petrom a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial.

Veniturile din vânzări au fost de 10,069 miliarde de lei, în scădere cu 11%.

Declinul vânzărilor survine evoluţiei negative a preţurilor din piaţă şi a volumelor mai mici de vânzări de produse petroliere, inclusiv de carburanţii, au explicat reprezentanţii companiei.

Rezultatul din exploatare a scăzut la 972 milioane de lei, cu 57% mai mic comparativ cu intervalul similar al anului trecut, în principal din cauza mediului de piaţă nefavorabil, a preţurilor mai mici şi a crizei generate de COVID-19, având un impact negativ asupra performanţei grupului.

Investiţiile au însumat 1,569 miliarde de lei primele şase luni ale anului, cu 8% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut, în principal direcţionate către sectorul Upstream (explorare şi producţie), în valoare de 1,142 miliarde de lei.

 

CITEȘTE ȘI:

Thierry Bolloré, fostul șef al Renault, va conduce Jaguar Land Rover

Trust Motors devine importator oficial Opel în România

Motorul electric Yamaha va avea 48-272 CP

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorina
Carburanţi

Eurostat: În luna mai față de aprilie, motorina s-a scumpit în România cu 1,6%; în Germania, s-a ieftinit cu 11,9%

Prețul combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut...

aerul condiționat
Carburanţi

Conduci cu geamurile deschise vara sau pornești aerul condiționat? Iată ce dezvăluie experții

Vara, când soarele încălzește fără milă metalul mașinilor, mulți șoferi se confruntă...

brent
Carburanţi

Cotația petrolului Brent scade la 78 dolari/baril, după acordul dintre SUA și Iran

Prețurile petrolului au scăzut joi dimineața, după ce președintele Donald Trump ar...